Joseph D. Emerson, în vârstă de 44 de ani, a încercat să întrerupă alimentarea cu combustibil a motoarelor avionului în timp ce zborul se afla pe ruta din statul Washington către San Francisco, duminică, spun autoritățile.

Acțiunile rapide ale căpitanului și ale primului ofițer al aeronavei au împiedicat ca motoarele să cedeze complet, a precizat compania aeriană.

Emerson le-a spus anchetatorilor că luase „ciuperci magice” cu aproximativ 48 de ore înainte de incidentul din avion”, se arată într-o declarație depusă de procurori. El a mai spus că a fost treaz în ultimele 40 de ore, potrivit unui document separat al tribunalului federal.

Emerson a declarat poliției că a crezut că visează și a crezut că dacă va trage de mânerele unui sistem de stingere a incendiilor – care oprește motoarele aeronavei – se va „trezi”, spun documentele tribunalului de stat.

Emerson călătorea în cabina de pilotaj pe un scaun suspendat, așa cum este permis pentru piloții care nu sunt în timpul serviciului, iar confruntarea a început atunci când a ajuns la comenzile de control al incendiilor, potrivit documentelor.

Compania aeriană a declarat că reacția rapidă a echipajului de a reseta ambele manete a ajutat la restabilirea fluxului de combustibil și a împiedicat oprirea motoarelor.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

După ce „s-a îndreptat pașnic spre partea din spate a avionului”, Emerson i-a spus unui însoțitor de bord: „Trebuie să mă încătușați imediat, altfel va fi rău”, se arată în declarație.

Echipajul i-a pus cătușele la încheieturi, dar în timpul coborârii, Emerson „s-a întors spre o ușă de ieșire de urgență și a încercat să apuce mânerul”, fiind oprit de un însoțitor de bord, se arată în declarația sub jurământ.

Când zborul a aterizat pe Aeroportul Internațional Portland, în jurul orei 18:30, Emerson a fost luat în custodie de către ofițerii de poliție din Portul Portland, a precizat aeroportul.

Nu au fost raportate răniți în timpul zborului, a precizat FBI.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (15)

ssLazio   •   29.10.2023, 12:06

Nu se fac teste inainte de intrarea in tura?

Marica13   •   27.10.2023, 22:09

Interesanta stire.......e atat de interesanta ca nici nu ma intereseaza.

chiruleonard   •   26.10.2023, 19:44

Un articol nu prea interesant...

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI