„Piloţii români au început pregătirea în cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti. Primul zbor a avut loc la începutul acestei săptămâni cu o aeronavă F-16 pusă la dispoziţie de Forţele Aeriene Regale ale Ţărilor de Jos, împreună cu un instructor aparţinând companiei Lockheed Martin”, a transmis Angel Tîlvăr pe Facebook.

În cadrul Centrului European de Instruire de la Fetești se află șapte piloți, care vor continua pregătirea teoretică până la atingerea nivelului „Pregătit Pentru Misiune”.

Totodată, cei șapte piloți se antrenează și la simulatorul F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române.

Centrul european de pregătire F-16, destinat pregătirii piloților români, dar și din alte țări NATO și din Ucraina, a fost inaugurat luni, 13 noiembrie 2023, la Baza Aeriană Fetești.

La inaugurarea centrului au participat, pe lângă ministrul român al apărării, omologul său din Țările de Jos, Kaisa Ollongren, respectiv reprezentantul companiei producătoare Lockhead Martin, centrul fiind organizat în parteneriat.

416303298733872035381325600449361130150058nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
41508104014607985381899087123983208395853182nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1
4165098894025776254572756334874759093023110nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1 4163241238425063845788482285832894167909826nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1
41499617616043122401048428331194622985275333nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1

FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (16)

.ZORRO.   •   19.01.2024, 21:52

... pilotii cu experienta se plang ca F16 nu poate decola in conditii minime de vreme rea sau polei si spun ca MIG-urile erau mult mai fiabile...

Timea97   •   19.01.2024, 21:35

Milt succes................

chiruleonard   •   19.01.2024, 10:41

Felicitari! Mult succes in continuare...

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI