„Pilotul a decis în mod independent”, a afirmat Levitin, răspunzându-i premierului Vladimir Putin la o întrebare clarificatoare în timpul şedinţei echipei operative de la locul accidentului.
El a subliniat că vizibilitatea la momentul accidentului era de 400 de metri, deşi, potrivit reglementărilor, este nevoie de o vizibilitate la 1.000 de metri.
„Noi am găsit două cutii negre, dar nu am atins nimic până la sosirea colegilor noştri din Polonia”, a declarat Levitin.
Oficialul a precizat că, împreună cu partea poloneză, a decis înfiinţarea unei comisii tehnice pentru investigarea accidentului.