Pink a fost internată la spitalul St Vincent din Sydney în noaptea de duminică, 5 august, suferind de deshidratare. Artista a primit îngrijiri medicale şi a fost externată, însă a fost readmisă în spital şi diagnosticată cu un virus gastric.
Artista urma să susţină şapte spectacole sold-out pe Sydney Bank Arena, însă primul ei spectacol de vineri, 3 august, a fost anulat.
Ulterior, ea a trebuit să răspundă criticilor, după apariţia unor fotografii în care artista părea că se relaxează alături de familie pe plajă – explicând, în timp ce se afla în oraş, că imaginile respective nu reflectă starea sa de sănătate.
„Niciodată nu am anulat, dovedind lipsă de respect pentru persoanele care muncesc din greu cheltuind bani pentru a veni să mă vadă cântând. Nu am trişat în niciun turneu, am un bilanţ impecabil când e vorba de a nu anula concerte”, s-a apărat ea.
Vedeta a avut probleme la concertul de sâmbătă, august, iar de duminică a tot mers la spital.
Artista de 38 de ani se află în Australia, încă din 4 iulie, în cadrul turneului său mondial „Beautiful Trauma” şi a cântat deja la Perth, Adelaide şi Melbourne. Următorul său show, în Sydney, este programat pentru ziua de joi, 9 august, dar rămâne de văzut dacă starea de sănătate a artistei îi va permite să îl susțină.
Pink a vizitat ultima dată în Australia în 2013, când a susţinut 46 de concerte. În luna aprilie a.c., Pink a fost desemnată cel mai frumos om în anul 2018 de revista People.
Citește și: VIDEO/Oldies but goldies! Corina Chiriac ”a inaugurat” Strada Speranței în Vama Veche