O companie britanică a explorat deja anumite zone ale piramidei, realizând primele imagini din spatele „porţilor închise” cu ajutorul unui robot în miniatură, în formă de şarpe, anunţă MEDIAFAX. Operaţiunile au fost însă suspendate din cauza violenţelor din Egipt. „Sunt foarte încrezător că vom finaliza munca în 2012. Aşteptăm permisiunea de a ne întoarce în interiorul piramidei. Până atunci, lucrăm la îmbunătăţirea robotului”, a declarat Shaun Whitehead, şeful expediţiei.
Expediţia se cheamă Djedi, după numele magicianului pe care faraonul Khufu (Kheops) l-a consultat la construirea piramidei.
Aceasta nu este pentru prima dată când roboţii sunt folosiţi pentru a pătrunde în interiorul piramidei. În 1993 un robot a descoperit o mică uşă ce avea elemente metalice, stârnind speculaţii conform cărora părţile metalice ar fi reprezentat chei sau mânere pentru uşi. În 2002 un alt robot a filmat o mică încăpere blocată de o piatră, după ce a reuşit să găurească un alt bloc de piatră.
Știri Externe Comentează