Cele mai multe percheziţii au avut loc în Strehaia, însă gruparea se pare că avea ramificaţii în alte patru judeţe ale ţării, acolo unde s-au efectuat descinderi simultane. În urma acestora, oamenii legii au dus la audieri 35 de persoane şi au ridicat mai multe documente şi bunuri din palate. Vizita inopinată a mascaţilor i-a înfuriat la culme pe ţiganii din Strehaia. “Au venit de la 5 dimineaţa peste noi. Noi am vrut să le deschidem, dar ei ne-au spart uşile, ne-au tăiat porţile. Ne-au luat copiii din pat, au dat cu noi pe jos. Noi nu suntem vinovaţi de nimic”, striga, cât o ţineau puterile, o pirandă.
Potrivit unor surse judiciare, până ieri dupăamiază erau deja scrise ordonanţe de reţinere pentru nouă persoane acuzate că au înfiinţat firme-fantomă pentru a elibera facturi fictive.
Nume grele în dosar
Printre cei care au fost săltaţi de mascaţi şi duşi la audieri, ieri, se pare că se numără şi un nepot de-al lui Leo de la Strehaia, dar şi alte rude ale sale, fapt însă infirmat de acesta. În acelaşi dosar, procurorii l-au mai ridicat şi pe Silvan Toma, patronul lui FC Hunedoara, dar şi pe tatăl acestuia, un fost comisar la Garda Financiară. De asemenea, oamenii legii îl căutau ieri, pentru audieri, şi pe omul de afaceri piteştean Cătălin Spătaru, supranumit “regele asfaltului din Argeş”, despre care există bănuieli că ar fi părăsit deja ţara.