Este păţania unei bătrâne în vârstă de 85 de ani, din localitatea gălăţeană Puricani. Femeia a fost zgâriată şi muşcată zdravăn de mână, profunzimea plăgilor necesitând internarea ei în Secţia Chirurgie Plastică a Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Bătrâna, care locuieşte singură, a vrut de două ori să scoată mâţa din bucătăria unde gătea, iar pentru că aceasta nu se dădea dusă, stăpâna a luat-o de după cap.
Animalul s-a smucit şi apoi şi-a înfipt ghearele şi colţii în mâna femeii. Pacienta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, pentru a i se sutura plaga, urmând ca în câteva zile să fie externată.
Foto simbol

Urmărește-ne pe Google News