ComenteazăFemeia a văzut lumina zilei şi a crescut într-o familie normală, avându-i alături pe părinţii ei, dar şi pe un frate. Nu are rude pitice, dar spune că şi-a acceptat soarta încă din copilărie: “Aşa mi-a fost destinul”, spune ea cu zâmbetul pe buze.
Cu timpul, părinţii s-au prăpădit, iar singurul frate pe care îl are a luat drumul străinătăţii, în urmă cu câţiva ani. Aşa că e nevoită să se descurce de una singură. Îi place să croşeteze şi să aibă grijă de grădina din apropierea casei, iar la treburile mai grele sar să-i dea o mână de ajutor şi copiii vecinilor, în preajma cărora se simte din nou tânără.
“Am mulţi copii care mă iubesc şi mă ajută, mai ales iarna, când îmi este destul de greu să dau zăpada la o parte, să fac o cărare. E ca o curte cu pitici atunci. Trăiesc într-o lume a copiilor”, ne-a mărturisit cu emoţie suceveanca.
Viorica a făcut Şcoala Specială la Oradea, unde a terminat opt clase, iar ulterior a mers la Şcoala Profesională de Arte şi Meserii din Huşi, unde s-a specializat în meseria de tapiţer-plăpumar. A trudit la fabrica de perdele din Paşcani, iar în urmă cu câţiva ani s-a pensionat.