• MApN a încheiat contractul cu Helios Dentserv, dar 98% din bani au mers către PAV Green Energy, firma lui Piţurcă jr.
  • 100.000 de măşti FFP3 din acest contract au fost distribuite în unităţile sanitare ale MApN, iar după patru luni s-a descoperit că ele erau neconforme.
  • MApN a dat în judecată Helios Dentserv, cerându-şi banii înapoi, dar, recent, părţile s-au împăcat! 

„Nu se poate respira prin măştile FFP3”, a declarat, în august 2020, şeful secției ATI din Spitalul Militar de Campanie ROL 2 de la „Ana Aslan”. 

La acea vreme, zeci de cadre medicale foloseau aceste măşti. În unitatea sanitară existau 143 de paturi pentru bolnavii cu COVID. Întrebați recent, câțiva dintre medici au confirmat, pentru Libertatea, că „măştile erau proaste şi miroseau a DTT”.  Ei au preferat ca numele să fie confidențiale.

În raportul trimis superiorilor săi, şeful de la Terapie Intensivă a semnalat că banda de fixare a măştilor se rupea foarte ușor (cum se întâmplă, de regulă, la unele ieftine). În plus, medicul a susținut că ele nu asigurau ventilația optimă a aerului și că se umezeau, „generând disconfort și panică utilizatorului”. Reclamația medicului se regăsește în cuprinsul motivării Sentinței Civile nr. 3072/2021 a Tribunalului București, consultată de ziar.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Piţurcă jr a primit o pasă de 11 milioane de lei din bugetul MApN, printr-o firmă care a livrat măşti neconforme pentru medicii din spitalele militare COVID
„Nu se poate respira prin măştile FFP3”, a declarat, în august 2020, şeful secției ATI din Spitalul Militar de Campanie ROL 2 de la „Ana Aslan”

Cine adusese măștile?

Măştile FFP3 proveneau din lotul celor 100.000 pe care firma Helios Dentserv le livrase MApN încă din 28 aprilie 2020. O singură mască costase 28,69 de lei. Dublu față de prețul obținut de Primăria Oradea, la aceeași dată, potrivit hotnews.ro.

Contractul dintre Helios Dentserv şi MApN fusese semnat în a treia zi de Paşti, pe 21 aprilie 2020, după o procedură de negociere fără publicare prealabilă. 

Era timpul achizițiilor publice simplificate. În România era decretată starea de urgenţă, iar autoritățile statului puteau cumpăra direct materiale și echipamente necesare prevenirii și combaterii epidemiei. 

Valoarea contractului era de 13.459.138 de lei, cu TVA inclus. Helios Dentserv trebuia să livreze către MApN: 

  • 1.000.000 de măști chirurgicale FFP1
  • 300.000 de măşti FFP2
  • 100.000 de măşti FFP3
  • 10.000 de viziere
  • 50.000 de ochelari de protecție.

La o săptămână după semnarea contractului, Helios Dentserv a furnizat toate produsele. A doua zi, pe 29 aprilie 2020, părțile contractante au încheiat un act adițional, prin care s-a eliminat TVA, iar prețul convenit iniţial a scăzut la 11.310.200 lei.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Pe 15 mai 2020, imediat după ce s-a încheiat starea de urgență, Helios Dentserv a încheiat cu firma lui Piţurcă jr, PAV Green Energy SRL, un contract de cesiune de creanță, oferindu-i dreptul de a încasa de la MApN contravaloarea tuturor produselor medicale livrate.

Piţurcă jr a încasat 98% din valoarea contractului

Trei zile mai târziu, pe 18 mai, MApN a încheiat cu Helios Dentserv un al doilea act adițional, completând contractul cu următorul paragraf: „Furnizorul poate cesiona drepturile sale de creanță (…), notificând achizitorul cu privire la o astfel de cesiune în maxim 5 (cinci) zile de la data cesiunii”. 

Imediat după modificarea contractului, anunţul de atribuire a acestuia a fost publicat de MApN pe SEAP.

Conform înţelegerii dintre Helios Dentserv şi PAV Green Energy, MApN a plătit către firma lui Piţurcă jr 11.068.400 de lei, adică 98% din valoarea contractului. În baza Ordinului de Plată nr. 1306 din 19 mai 2020, tot la PAV Green Energy a ajuns şi contravaloarea celor 100.000 de măști de protecție FFP3. 

Experţii MApN: „Măştile sunt neconforme”

În august 2020, după ce şeful ATI de la Spitalul Militar ROL 2 a reclamat că măştile FFP3 sunt inutilizabile, MApN le-a trimis, pentru a fi testate, la Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie. 

Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO

La 8 septembrie 2020, experţii au comunicat că măştile sunt „neconforme din punct de vedere al penetrației materialului filtrant și al rezistenței respiratorii”. Pe românește, nu opreau germenii.

O lună mai târziu, și Inspecția Muncii informa MApN că, înainte de a fi aduse în România și distribuite în spitale, măștile FFP3 fuseseră testate de un laborator ce nu era acreditat de guvernul chinez.

MApN le-a cerut celor de la Helios Dentserv ca, în cinci zile lucrătoare, să înlocuiască produsele. 

Helios Dentserv a promis că va face asta, dar apoi s-a răzgândit și a cerut ca măştile să fie retestate la un alt laborator. În cele din urmă, a aruncat vine pe Armată, susţinând că e posibil ca produsele să fi devenit „inutilizabile, din cauza condițiilor în care au fost depozitate, manipulării acestora, modului de utilizare”.

MApN: „Au fost puse în pericol viețile beneficiarilor”

Piţurcă jr a primit o pasă de 11 milioane de lei din bugetul MApN, printr-o firmă care a livrat măşti neconforme pentru medicii din spitalele militare COVID
Medici din Spitalul Militar de Campanie ROL 2, captură dintr-un clip publicat în august 2022 pe armed.mapn.ro

În aprilie 2021, MApN s-a adresat instanţei, cerând ca firma Helios Dentserv să fie obligată să-i restituie contravaloarea celor 100.000 de măști neconforme, adică 2.869.000 de lei.

„Instituției militare i-a fost creat un grav prejudiciu, dincolo de aspectele financiare, în condițiile în care, pe fondul crizei de COVID-19, prin livrarea unor măști neconforme au fost puse în pericol viețile beneficiarilor”, preciza MApN în cererea de chemare în judecată.

După ce a început procesul, la MApN a fost depus „un raport în care s-a solicitat încheierea pe cale amiabilă a prezentului diferend”, se precizează în sentinţa Tribunalului Bucureşti.

La ultimul termen de judecată, din 7 decembrie anul trecut, MApN şi Helios Dentserv au anunţat că „în urma raportului efectuat, a rezultat că măștile sunt conforme” și că au ajuns la o înțelegere, iar „cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect”. Procesul s-a încheiat. 

Anul trecut, când cei din MApN au căzut la pace cu Helios Dentserv, o mască FFP3 costa maximum 10 lei, adică o treime din preţul achitat de minister la început de pandemie.

Câte măști neconforme au ajuns la medici?!

În instanță, MApN a susținut că le-a cerut celor de la Helios Dentserv să schimbe doar 18.206 măşti FFP3 neconforme din lotul de 100.000.

Într-un răspuns oferit pentru ziarul Libertatea, pe 9 februarie, MApN își contrazice anterioara declarație din instanță și spune că, „din totalul de 97.794 de măști FFP3 distribuite către structurile sanitare, au fost retrase 62.467 de bucăți”.

Ministerul mai precizează că, anul trecut, „SC Helios Dentserv SRL a înlocuit măștile neconforme” cu alte produse care, în octombrie 2021, au fost declarate corespunzătoare. 

La acest moment, din contractul încheiat cu Helios Dentserv la început de pandemie, MApN spune că „mai are în depozitare 12.300 de măști FFP3”.

Pițurcă jr: „Nu vă interesează businessul meu!”

Meciul dintre Helios Dentserv şi MApN a durat 13 luni, timp în care Piţurcă jr a păstrat banii din contract în cont.

Contactat telefonic de Libertatea, Pițurcă jr a fost laconic, spunând că e vorba de „o afacere veche. Cum adică au fost măștile neconforme!? Nu vă interesează businessul meu și nu am ce să comentez”.

PAV Green Energy a fost înfiinţată în 2011, avându-l ca unic asociat pe Piţurcă Alexandru Victorio, fiul celebrului fotbalist și antrenor Victor Pițurcă. Firma are ca domeniu de activitate „producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice”.

În 2020, primul an de pandemie, firma cu cinci angajaţi a lui Piţurcă jr a declarat la stat un profit net de 1.699.199 de lei, de 23 de ori mai mare decât în 2019.

Piţurcă jr a primit o pasă de 11 milioane de lei din bugetul MApN, printr-o firmă care a livrat măşti neconforme pentru medicii din spitalele militare COVID
Profitul înregistrat de firma lui Pițurcă jr
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI