Carmen Kondyli are 59 de ani și este stabilită în Samos de 33 de ani. A terminat Facultatea de Medicină Generală din București în anul 1984. După ce l-a cunoscut pe soțul ei, care studia la Facultatea de Fizică de la Măgurele, a decis să vină alături de el în Samos, locul lui natal. I-a fost greu în primii ani cât a stat acolo: “Am întâmpinat foarte mari piedici din partea grecilor, care nu mi-au dat dreptul de muncă, fiindcă veneam dintr-o țară comunistă. Mi-am dat examenul de recunoaștere a diplomei în anul 1985, dar până în 1989 nu am putut lucra. În 1989 mi-am făcut specializarea de Anestezie- Reanimare la Atena, timp de 4 ani și apoi am revenit în Samos, ne-a povestit Carmen.

Din anul 1995 lucrează la Direcția Sanitară a Județului Samos, iar din 2004 este directorul general al acestei direcții. Județul Samos se compune din Insula Samos ( cu 33.000 de locuitori) care este centrul administrativ, insulele Icaria și Fourni. Vorbim de un număr total de peste 55.000 de locuitori.

Carmen iubește Samosul, pentru că aici e liniște și peisajele sunt tare frumoase: “Samosul e un loc minunat, liniștit pentru vacanță, cu o natură extraordinară. Aici e o mare curată, sunt plaje frumoase și e mai puțină gălăgie decât în stațiunile agitate”, ne-a declarat românca.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Este înscrisă în două ansambluri de dansuri tradiționale grecești

Carmen are grijă să-și petreacă timpul liber exact așa cum îi place. Este înscrisă în două ansambluri de dansuri tradiționale grecești. De 20 de ani sunt în asociația Lykeio Ellinidon în care învățăm dansuri tradiționale grecești. De 2 ani sunt și în consiliul de conducere al asociației. Am învățat dansurile, particip la toate spectacolele. Este un lucru care îmi place extraordinar de mult”, ne-a mai spus ea.

 Carmen Kondyli are grijă de sănătatea grecilor de pe insula Samos

Carmen Kondyli, într-un ansamblu de dansuri tradiționale grecești

Îi place să meargă și în drumeții pe munte, Samos fiind o insulă cu foarte multă verdeață, unde există mai bine de 1.400 de specii de orhidee sălbatice.

«Sunt într-o țară în care nu am amintiri, iar în țara mea nu am viitor»

Deși locuiește de atâția ani în insula Samos, Carmen nu a uitat de țara ei natală. Gătește ciorbe așa cum știe de la mama ei și pune varză la murat așa cum a învățat în România. Soțului ei îi place mâncarea românească. Ea a avut grijă ca pe cei doi băieți pe care-i are să îi învețe limba română de când erau mici și a venit cu ei în fiecare an în țara noastră. Așa se face că acum, fiul ei cel mare, în vârstă de 28 de ani, lucrează în România.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Iannis, băiatul cel mare, a studiat în Grecia, a făcut un masterat în Grecia și apoi unul la ASE, în București. Are o dragoste deosebită pentru România și, dacă el e fericit aici, eu nu pot decât să mă bucur, a adăugat Carmen. Fiul ei cel mic are 22 de ani și studiază Ingineria în Grecia, dar și el este tentat de a veni în România. Recunoaște că pe măsură ce trec anii își dorește să stea cât mai mult în România, iar soțul ei este de acord cu această idee. “În situația mea nu este ușor. Eu sunt într-o țară în care nu am amintiri, iar în țara mea nu am viitor. Nu știu dacă după pensie nu o să vin să petrec foarte mult timp în România, ne-a mărturisit directoarea Direcției de Sănătate Publică din Samos.

A participat la târgurile de turism pentru a promova Samosul

Recent, Carmen a fost ghidul unui grup de agenți de turism de la Paralela 45 care au venit să viziteze câteva hoteluri din insula Samos, pentru că de pe 16 iunie vor zbura primele chartere din România către insulă.

Carmen Kondily are grijă de sănătatea grecilor de pe insula Samos

Carmen Kondyli iubește Samosul

Carmen Kondyli a prezentat obiectivele turistice cum știe ea mai bine și spune că o vizită aici va fi o experiență de neiutat. Nu este prima dată când face asta. Anul trecut și în luna februarie a acestui an ea s-a aflat la târgul de Turism de la Romexpo, invitată de oficialitățile din Samos pentru a promova românilor această insulă grecească ca destinație turistică.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

O altă insulă din Grecia, care merită vizitată, este Lesbosul, zisă și Insula Lesbienelor, cu o istorie mai puțin cunoscută, cu plaje liniștite și locuri unice.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO / Memoriile unei gheișe: artista Umekichi vorbește despre o latură a culturii japoneze învăluită în mister

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI