„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a preţurilor la alimente, după nebunia creşterilor speculative din trecut. Constat că şi cei care în trecut au criticat această măsură, recunosc acum că, în lipsa ei, preţurile ar fi crescut cu până la 20%”, a scris Marcel Ciolacu, luni, pe Facebook.
Potrivit premierului, plafonarea a temperat creşterile speculative de preţuri, a ajutat la scăderea inflaţiei şi la menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei.
Acesta a mai spus că, potrivit datelor INS, preţurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5,8% mai mari faţă de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023, înainte de introducerea acestei măsuri, diferenţa faţă de aceeaşi lună din anul precedent era de aproape 18%.
Ordonanța pentru prelungirea cu alte 60 de zile a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază ar urma să fie adoptată miercuri de către guvern, conform unor surse citate de Hotnews.
Din lista actuală ar urma să fie scoase alimentele tradiționale pentru sărbătorile de iarnă, precum cozonacul, drojdia sau bulionul de roşii.
Lista produselor alimentare cu adaos comercial limitat în prezent
- pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi
- lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru
- brânză telemea de vacă vrac
- iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 de grame
- făină albă de grâu „000” 1 kg
- mălai 1 kg
- ouă găină calibru M 10 bucăţi
- ulei de floarea-soarelui 1 litru
- carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe de pui întregi cu os, aripioare de pui)
- carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc)
- legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia, usturoi)
- fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă)
- cartofi proaspeţi albi vrac
- zahăr alb tos 1 kg
- orez – bob rotund- cu gramaj cuprins între 0,5 și 1,5 kg
- cozonac
- bulion de roşii
- smântână – 12% grăsime
- margarină
- drojdie
- carne tocată