Limita maximă a prețurilor este de un leu pe fiecare kWh de energie electrică consumată și de 0,37 lei pe kWh la gaze, iar plafonarea se va aplica în perioada 1 noiembrie – 31 martie 2022. Legea merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Pe lângă plafonare se aplică și compensarea facturilor, adoptată deja de către Guvern prin ordonanță de urgență.

Valoarea compensațiilor a fost crescută însă în Parlament.

Astfel, dacă în varianta originală, adoptată de Guvern, la energie compensarea se făcea cu 0,21 de lei pe kWh, acum compensarea a fost majorată la 0,291 lei pe kWh.

La gaze compensarea inițială era de 25% din prețul gazelor, iar acum aceasta a crescut la 33%.

Libertatea a scris recent că prețurile adoptate atunci când actul normativ a trecut de Senat sunt mai mari decât cele mai bune oferte de pe piață. Prețurile nu au fost modificate în Camera Deputaților.

IMM-urile și spitalele primesc și ele ajutoare

Pe lângă consumatorii casnici, vor primi acum sprijin și întreprinderile mici și mijlocii, spitalele publice și private, organizațiile non-guvernamentale și furnizorii publici și privați de servicii sociale, respectiv căminele de bătrâni, cele de copii și alte categorii defavorizate.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Creșteri masive de prețuri

Prețul energiei și al gazelor a crescut masiv în România în acest an, același fenomen petrecându-se și la nivel european.

Aceste prețuri au crescut ca urmare a reluării activităților economie, după pandemie, dar și ca urmare a creșterii costurilor cu emisiile (la electricitate) și a faptului că Gazprom nu livrează suplimentar gaze.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI