Aşa cum apare în CV-ul Elenei Udrea, între lucrările editate de ea se află şi „Mediul Internaţional şi Uniunea Europeană”, în care apare ca şi coautor, alături de Graţiela Constantin Barna. Acest articol a fost publicat în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „CAROL I”, Nr. 2, anul 2006.
Numai că lucrarea celor două doamne prezintă asemănări uimitoare cu lucrarea intitulată „Politica Europeană de Securitate şi Apărare”, care face parte din Seria Micromonografii – Politici Europene şi a fost elaborată în 2005 de Institutul European din România, după cum susţin redactorii de la jurnalul.ro
Răspunsul Elenei Udrea: „În acest moment, nu mai ocup o funcţie publică”
În momentul în care Elenei Udrea i s-a cerut o declaraţie privind aceste acuzaţii, ea a răspuns printr-un email: „Iată că aflăm cine e de vină că Victor Ponta e un plagiator! Evident, întâi, Traian Băsescu. Apoi, conform propagandei USL, Elena Udrea. Le reamintesc tuturor faptul că în acest moment, în urma demisiei, eu nu mai ocup o funcţie publică numită.
COŞMARUL lui PONTA: „DEMISIA, DOVEZILE sunt COPLEŞITOARE!”, spun acuzatorii. „E UN COMPLOT!”, crede Ponta
Eu, spre deosebire de Victor Ponta, am renunţat la a-mi face doctoratul, văzând că în lipsa timpului, trebuie să accept că profesorii să îmi scrie lucrările. Tocmai din acest motiv, că a acceptat să fie doctor pe munca altora, cred că Premierul ar trebui să demisioneze, urmând exemplul liderilor europeni, în cercul cărora pretinde să fie”, potrivit gandul.info.
Citeşte şi: Ce deştepţi sunt aleşii noştri! Aproape un sfert din parlamentari sunt doctori sau doctoranzi