Planeta Kepler-1649c a fost observată prin telescopul spațial Kepler/K2 care a analizat aproape 200.000 de stele timp de patru ani. Interpretarea datelor s-a încheiat acum, iar concluziile astronomilor, prezentate în Astrophysical Journal Letters, arată că planeta Kepler-1649c este cea mai asemănătoare cu Pământul din cele depistate până acum.

“În ceea ce privește dimensiunea și temperatura probabilă, aceasta este cea mai similară planetă cu Pământul care a fost găsită vreodată cu telescopul Kepler”, a declarat coautorul Jeff Coughlin de la Institutul SETI, potrivit Digi24. “Este incredibil pentru mine că am găsit-o acum, la șapte ani de la colectarea datelor”.

Noul Pământ se află la 302
ani-lumină distanță, în constelația Cygnus. Planeta orbitează
în jurul unei stele care nu este vizibilă de pe Pământ, numită
Kepler-1649.

Această lume intrigantă și îndepărtată ne oferă o speranță și mai mare că un al doilea Pământ se află printre stele, așteptând să fie găsit”

Thomas Zurbuchen, Departamentul de Știință al NASA:

Acea stea este mult mai mică decât
Soarele nostru, dar primește aproximativ 75% din lumina solară a
Pământului. Kepler-1649c este de 1,06 ori mai mare decât Pământul
și se învârte în jurul soarelui său la fiecare 19,5 zile,
potrivit noii lucrări.

Au mai existat și alte planete asemănătoare cu Pământul care au fost observate și care, teoretic, să poată fi locuite, dar nici una cu un grad de similaritate atât de mare. TRAPPIST-1f sau Teegarden sunt apropiate de mărimea Planetei Albastre, iar TRAPPIST-1d și TOI 700d, de temperatura sa medie.

Sursa foto: NASA

 
 

Urmărește-ne pe Google News