Planeta, aflată la 640 de ani lumină distanță de
Sistemul Solar, a fost detectată de o echipă de cercetători elvețieni de la University
of Geneva.

Este o formațiune gazoasă uriașă, de două ori
cât Jupiter.

Botezată Wasp-76b, planeta e atât de apropiată de soarele din galaxia ei, încât îi ia numai 43 de ore pentru o mișcare completă de revoluție – pe care Pământul o face într-un an.

Temperaturi de 2.400 de grade Celsius

Ziua, pe Wasp-76b temperaturile ar sări de
2.400 de grade Celsius, suficient cât să se evapore metalele, iar noaptea ar
coborî cu 1.000 de grade, situație în care vaporii de metal se condensează și
cad înapoi pe suprafața planetei, în ploaie.

O altă caracteristică bizară a planetei este
că nu execută mișcarea de rotație, adică nu se învârte în jurul propriei axe.
Prin urmare, e mereu cu aceeași “față” către
soare. Pe partea respectivă e mereu zi și o temperatură de iad – e atât de
cald, încât moleculele sunt “sparte” în
atomi, explică oamenii de știință -, în vreme ce pe partea care nu vede soarele
e mereu noapte.

Vânt care bate cu 18.000 km/h

Diferența uriașă de temperatură dintre partea
pe care e mereu zi și cea pe care e mereu noapte dă naștere unor vânturi devastatoare,
de 18.000 de kilometri pe oră.

Ploaia metalică s-ar înregistra la granița
dintre cele două porțiuni ale planetei, unde se îngână la propriu ziua cu
noaptea.

Cercetătorii cred că Wasp-76b va sfârși asimilată
de soarele ei sau va exploda din cauza radiațiilor solare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News