Deși este o piesă vitală, unii conducători auto o neglijează și ajung să își facă griji doar atunci când planetara începe să producă diverse zgomote mai ales în timpul deplasării și să afecteze, astfel, buna funcționare a mașinii.

În articolul de astăzi îți vom spune tot ceea ce trebuie să știi despre planetară pentru a putea înțelege cu exactitate rolul ei, ce se întâmplă când se defectează și în ce situații necesită înlocuire.

Ce este planetara

Planetara reprezintă o piesă foarte importantă care face parte din sistemul de transmisie al oricărui automobil, care duce energia cinetică a motorului către roți.

Această componentă este un ax cadranic, are are două articulații la cele două capete, numite capete de planetară.

Axul său central este reprezentat de o bucată realizată din oțel, care este cuplată la ambele capete și permite mișcarea roților pe drumurile cu denivelări și atunci când șoferul rotește volanul.

O planetară auto este formată din trei părți. Capul dinspre cutie, capul dinspre roată și un ax fix, care poate fi din fier masiv sau gol pe dinăuntru.

Mașinile cu tracțiune pe axa frontală au o articulație internă pe partea cutiei de viteze și una externă a roții. Axul are o articulație interioară culisantă, care ajută în viraje, iar cea de la roată ajută la învârtirea acesteia.

Cum funcționează o planetară

Cum spuneam, planetara auto este ultima piesă din „lanțul” de transmisie. Un ax articulat prin care puterea de la cutia viteze/diferențial către roțile automobilului.

La mașinile cu tracțiune față, planetarele ies direct din cutia de viteze și sunt cuplate direct la roți. Planetarele la mașinile cu tracțiune față permit o mișcare mai amplă între ax și cele două capete de planetară pentru permite roților să bracheze în curbe.

În schimb, în cazul automobilelor cu tracțiune pe puntea posterioară, din cutita de viteze iese cardanul care ajunge în diferențial. Din acesta ies mai apoi planetarele, care transmit mișcarea de rotație către roțile din spate.

Trebuie să știi că articulațiile dintre ax și capete se fac prin intermediul unei piese cu trei rulmenți, care pemite continuarea rotației chiar dacă virezi. Articulația este acoperită cu un burduf din caucuc în interiorul căruia există vaselină pentru a asigura o permanentă lubrifiere a rulmenților.

Planetara unei mașini cu tracțiunea pe față

Care sunt simptomele unei planetare defecte

În cele mai multe dintre cazuri, o planetară este defectă atunci când cedează capul de planetară. De obicei, asta se întâmplă la automobilele cu tracțiune față, care virează și exercită o presiune suplimentară asupra articulației planetarei, care într-un final, cedează.

Cei trei rulmenți și articulația din capul planetarei se uzează în timp, creează joc și în cele din urmă cedează. Este consecința faptului că burduful se ciupește, astfel se pierde vaselină, iar în interior pătrund praf și mizerie.

Când planetara este defectă vei auzi diverse sunete. Spre exemplu, la plecarea de pe loc, vei auzi un sunet ca o bătaie/bocănit. De asemenea, vei auzi un zgomot metalic de fiecare dată când vei aborda un viraj mai strâns abordat mai agresiv. Cu cât viteza va fi mai mare, cu atât bătaia va crește mai mult.

Un alt simptom de planetară defectă îl reprezintă anumite zgomote care apar la roțile din față la schimbarea treptelor de viteză.

În toate aceste situații, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să mergi într-un service specializat. În cazul în care planetara a cedat, trebuie înlocuit capul de planetară sau toată planetara. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News