E.On Energie România a limitat încă de săptămâna trecută volumul de gaz către Colterm Timișoara, societatea care furnizează agent termic timișorenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire. Colterm mai are puțin peste 50.000 de abonați, dar tot mai mulți oameni renunță la serviciile societății de termoficare.
Potrivit primarului Timișoarei, Colterm are datorii istorice de peste 100 de milioane de lei, dintre care mai mult de jumătate către furnizorul de gaz. Săptămâna trecută, E.On a decis să reducă volumul de gaz furnizat Timișoarei.
„E.ON Energie România a fost nevoită să limiteze cantitățile de gaze naturale livrate către Colterm, de la mijlocul săptămânii trecute, din cauza datoriilor acumulate și a nerespectării convenției de plată a acestora”, au declarat reprezentanții companiei.
Primind mai puțin gaz, iar cărbunele venind cu porția, Colterm a dat mai puțin agent termic decât de obicei. Și asta în condițiile în care Timișoara a intrat, între timp, sub avertizare cod galben de ger și sub avertizare cod galben de ninsori.
Între timp, abia de luni după-amiază, cei de la E.ON au pornit din nou robinetul la gaz.
„E.ON Energie România a suplimentat volumele de gaze furnizate Colterm, urmare a asumării de către părţile interesate a unei noi convenţii de plată a datoriilor curente până la mijlocul lunii martie”, mai spun cei de la E.On.
Asta înseamnă că firma de termoficare a Timișoarei are un nou termen să-și achite toate datoriile istorice.
Pe lângă problemele cu gazul, Colterm mai are probleme și cu stocul de cărbune, care… nu există. Cazanele companiei de termoficare funcționează și cu gaz, dar și cu cărbune, dar acesta vine cu porția la Timișoara.
„Stocul de cărbune pe care îl aveam în prezent este suficient pentru a depăși perioada critică, cu temperaturi scăzute. În plus, zilnic se face aprovizionarea cu cărbune. În medie, ne intră câte două trenuri cu cărbune. Aprovizionarea se face pe întreaga perioadă a sezonului de furnizare, în felul acesta evităm creșterea datoriilor societății, având în vedere că plata pentru cărbune este cu scadență la 30 de zile, iar facturile emise de noi, către populație, au termen de scadență până la 60 de zile”, ne-au declarat reprezentanții Colterm.
Până acum doi ani, Colterm își făcea stoc de cărbune, dar acum nu se mai întâmplă asta și se merge pe cărbune primit cu porția. Colterm recunoaște că are datorii istorice.
Nici conducerea Colterm, dar nici primarul Timișoarei nu recunosc că au fost probleme cu gazul sau că ar fi probleme cu cărbunele.
Cât despre frigul din casele timișorenilor, oficialii companiei de termoficare ne-au spus că a fost vorba despre o avarie la una dintre centrale.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, susține și el că nu este nicio problemă la Colterm.
„Iarna, de bază este gazul și s-a reintrat în parametri normali. Cărbunele, folosit complementar, vine în tranșe, am vorbit personal cu conducerea CEO și nu vom avea probleme de livrare”, a declarat primarul Timișoarei.
Potrivit acestuia, datoriile istorice ale Colterm se ridică la 110-120 de milioane de lei.
Cod portocaliu de ninsori și viscol, pentru 28 februarie. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod Portocaliu de ninsori și viscol, pentru șapte județe.
Citește și: Cod portocaliu de ninsori, viscol și ger în România. Autostrada Soarelui este în continuare închisă