”Fermele nu au lucrători echipați și instruiți pentru ucidere. ANSVSA a legalizat o barbarie demnă de epoca de piatră, încălcându-și menirea pentru care își desfășoară activitatea, protecția animalelor”, acuză Gabriel Păun, directorul UE al Animals International, într-un comunicat de presă.

Organizațiile internaționale pentru protecția animalelor consideră că decizia ANSVSA vine ca soluție la pandemia COVID-19, dar reprezintă o încălcare a regulamentului CE 1099/2009 privind protecția animalelor în timpul sacrificării.

În opinia celor două organizații, starea de urgență cauzată e COVID-19 nu justifică derogarea ANSVSA:

”Legislația europeană permite sacrificarea animalelor pentru carne să se poată face doar în locuri autorizate (abatoare) și de către persoane instruite, obligații care nu pot fi asigurate la ferme.

Problema distanțelor mari de la ferme la abatoare invocată de ANSVSA este una veche în România, iar derogarea nu o va rezolva, ci va încuraja doar regulile de igienă și de bunăstare animală”.

Sacrificarea la ferme nu va preveni oamenii să interacționeze direct. Din contră, îi va expune la coronavirus. Pentru a reduce riscurile, fermierii ar putea duce mieii la abatoarele autorizate și apoi să vândă carnea prin mijloace autorizate unde oamenii poartă mască, mănuși, păstrează distanța, iar poliția patrulează”

Silvia Meriggi, project manager al Animals Angels:

Animals International și Animals Angels cer:

  • Comisiei Europene să anuleze derogarea ANSVSA și să ancheteze respectarea Regulamentului EC 1099/2009 în România pe durata sărbătorilor de Paște la sacrificarea mieilor
  • ANSVSA să comunice public rezultatele controalelor la nivel național din perioada 30.03.2020 – 18.04.2020 care vizează verificarea respectării legislației pentru bunăstarea animalelor și sănătății publice în timpul transportului, sacrificării și comercializării mielului de Paște.

Urmărește-ne pe Google News