„Ministrul Sănătăţii va trebui să răspundă penal pentru faptul că nu a dat bani pentru un pacient asigurat, care era programat să facă transplant de plămân în Spitalul «Sfânta Maria», unitate sanitară acreditată de către Agenţia Naţională de Transplant pentru aceste intervenţii. Ministrul Sănătăţii era obligat să plătească operaţiile de transplant, dar a refuzat, preferând să exporte plămânii, iar operaţiile să fie făcute într-un spital de la Viena”, a declarat managerul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”, Narcis Copcă.
Acesta declară că Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională de Transplant nu au semnalat vreo neregulă.
„Nu există niciun act care să ateste că noi nu eram în regulă, că ne-ar fi trebuit un medic în plus, un aparat în plus. Nimeni nu a semnalat nicio lipsă, iar ANT ne-a acreditat”, a declarat, pentru News.ro, Narcis Copcă.
Medicul spune că a îndeplinit toate criteriile obligatorii pentru realizarea transplantului
Narcis Copcă spune, totodată, că a îndeplinit toate criteriile obligatorii pentru realizarea transplantului, iar în acest moment doi pacienţi se află pe listele de aşteptare pentru transplant de plămân.
„În septembrie am fost sunat de doctorul Zota, ne-a spus că are un donator de la care poate fi prelevat plămânul pentru transplant. Ministrul Sănătăţii a refuzat ca un pacient român să primească acest plămân şi a preferat să-l trimită la Viena. Avem tot ceea ce ni s-a cerut. Avem contract cu patru medici pneumologi şi cu un medic pneumolog infecţionist, chiar mai mult decât ar fi fost necesar. Avem posibilitatea efectuării unor nalize medicale continuu, 24 de ore din 24. Mai mult, avem posibilitatea ca anumite analize să le facem în Germania. Domnule ministru, vă asigur că vom face transplant de plămân la Spitalul Sfânta Maria, pe care mi-l asum public. Noi, doctorii ni-l asumăm cu diploma noastră. Domnul ministru va trebuie să asume refuzul şi pierderea de vieţi omeneşti”, a spus managerul.
Primarul Capitalei i-a cerut ministrului Sănătăţii să deblocheze fondurile pentru transplantul de plămân
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut, miercuri, ministrului Sănătăţii să deblocheze fondurile pentru efectuarea transplantului de plămân la Spitalul “Sfânta Maria”. Gabriela Firea consideră, totodată, că ministerul şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că au încălcat legea.
Primarul Capitalei spune că va pune la dispoziţie Ministerului Sănătăţii documentele cerute de ministrul Sănătății cu privire la achiziţiile de echipamente medicale şi administrarea spitalului.
“Fac o solicitare oficială, ca primar general şi ca cetăţean al ţării, către ministrul Sănătăţii, să deblocheze transplantul de plămâni de la Spitalul «Sfânta Maria» de mâine dimineaţă. De mâine dimineaţă ar trebui să aibă loc operaţii, pentru că sunt pacienţi care suferă şi sunt pacienţi care aşteaptă de luni de zile ca la un spital acreditat din Europa să funcţioneze şi secţia de transplant. Practic, CNAS şi ministerul au încălcat legea când au tăiat finanţarea către un spital care are toate acreditările necesare”, a declarat Gabriela Firea, conform News.ro.
Primarul general a adăugat că este datoria Ministerului Sănătăţii să repună în legalitate decizia de a bloca accesul la operaţiile de transplant de plămân.
Ce a declarat Vlad Voiculescu
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a cerut, miercuri, Primăriei Capitalei să permită Corpului de control al Ministerului Sănătăţii să verifice modul în care a fost acreditat Spitalul „Sfânta Maria” şi cum s-au făcut achiziţiile de echipamente medicale. Voiculescu a cerut și primarului general să publice lista contractelor încheiate cu firmele de echipamente, „dacă nu are nimic de ascuns”.
“Dacă doamna primar nu are nimic de ascuns, o invit să facă un act de transparenţă – pe care în câteva săptămâni toate spitalele vor fi obligate să îl facă -, şi anume să publice lista contractelor încheiate de Spitalul «Sfânta Maria» cu firmele care au furnizat echipamente, în decursul anului 2015 în special”, a declarat ministrul.
Vlad Voiculescu a precizat că Spitalul „Sfânta Maria” a beneficiat de finanţări semnificative în 2015 și 2016, de la Ministerul Sănătăţii şi de la Primăria Municipiului Bucureşti, din care nu a fost cheltuit niciun ban.
Ministrul Sănătăţii are îndoieli că spitalul a fost acreditat în mod corect şi spune că nu este pregătit în prezent pentru transplant de plămân.
„Şi asta pentru că am menţionat deja câteva aspecte ale modului în care s-a făcut acreditarea, asta pentru că din toate discuţiile cu experţii pe care le-am avut până acum, pare că Spitalul «Sfânta Maria» este în imposibilitate de a urmări pacienţii transplantaţi, neavând un compartiment de pneumologie şi neavând experţi specializaţi în urmărirea posttransplant a pacienţilor. Spitalul «Sfânta Maria» nu are un laborator care să poată analiza probele pacienţilor cu transplant pulmonar 24 de ore din 24 , aşa cum cere Ordinul 860”, a spus ministrul Vlad Voiculescu.
Întregul scandal a pornit săptămâna trecută, când ministrul Sănătății a declarat că există suspiciuni serioase conform cărora Spitalul Clinic “Sfânta Maria” ar fi fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică, iar atacurile din partea unei părţi a eşichierului politic sunt un indiciu al acestui tip de presiune.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro