Direcția de Sănătate Publică Iași a anunțat că va depune plângere penală împotriva polițistului de frontieră pentru inadvertențe în declarații, care le-a spus medicilor abia câteva zile mai târziu că a fost în club într-o seară, notează Digi 24.
Bărbatul de 38 de ani a fost depistat pozitiv pentru coronavirus pe 11 martie, după ce a revenit din Varșovia (Polonia), unde fusese plecat în interes de serviciu.
Pe 7 martie, el a fost într-un club în care mai erau aproximativ 200 de persoane, fără însă să anunțe acest lucru la DSP Iași.
„Practic se stabileşte traseul pe care aceştia (n.r. – polițistul de frontieră și un bărbat de 42 de ani din Iași depistat, la rândul său, pozitiv cu Covid-19) l-au avut de la momentul intrării în ţară şi până când au fost internați la Spitalul de Boli Infecţioase.
Se aplică măsurile specifice. Au existat nişte inadvertenţe între declaraţiile primite la începutul anchetei epidemiologice şi declaraţiile ulterioare care au perturbat oarecum cursul acestei anchete.”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu.
Polițistul de frontieră se afla în autoizolare de pe data de 9 martie, după ce a aflat că o persoană cu care a intrat în contact la Varșovia, unde era plecat în interes de serviciu, a fost diagnosticată cu infecție cu coronavirus.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro