• O asistentă a înaintat, sub protecția anonimatului, dar cu precizarea că spusele ei pot fi confirmate cu acte, o plângere către noua conducere a Spitalului Orășenesc Tg. Neamț, în care vorbește de achiziții pe pile, medicație COVID-19 însușită ilegal din magazia spitalului de fostul manager și pontaje care depășeau timpul fizic de 24 de ore pe zi

Spitalul din Târgu Neamț și-a descoperit capacitatea de a se indigna după dezvăluirile din ultimele săptămâni legate de fostul manager Florin-Ionuț Apostoae. Acuzat de o voluntară că i-a făcut avansuri sexuale pentru a o angaja, ba i-ar fi cerut și 10.000 de euro, Apostoae e protagonistul plângerilor care curg una după alta la noua conducere a spitalului.

Deși punctase că vine ieri la București cu documente care să-i susțină nevinovăția, Apostoae nu a mai răspuns apelurilor ziarului.

Iar alte cadre medicale i-au făcut plângeri în care îi impută nereguli majore celui care a plecat manager de la Târgu Neamț la Piatra Neamț, la început de aprilie, pentru a fi schimbat după doar o săptămână.

De la teroare la pontaje preferențiale și consultații fictive

De exemplu, o asistentă descrie, în memoriul înaintat către noua conducere și trimis și către Ministerul Sănătății, cel puțin cinci probleme:

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
  • angajări pe pile, inclusiv rude de-ale lui Apostoae;
  • sustragerea de medicamente COVID-19, lucru știut de luna trecută, când Apostoae își tratase soția “preventiv” de coronavirus;
  • “teroare” și urlete către colegi;
  • pontaje preferențiale pentru el și apropiații săi, ajungându-se la cazuri în care se pontau peste 24 de ore/zi
  • consultații fictive pentru pacienți trimiși direct la Piatra Neamț.

Informațiile din documentul intrat în posesia Libertatea au fost verificate cu oamenii din spital intrați în legătură cu ziarul, care au confirmat cele scrise.

A ajuns manager cu nota 4,50

O angajată cu peste 30 de ani vechime în meserie, care a lucrat direct cu Apostoae a semnalat conducerii mai multe nereguli.

Ce spune ea: “Acest spital a fost condus în ultimii ani de dr. Apostoae F., numit politic. După o perioadă ca interimar, s-a organizat concurs pentru această funcție, unde au participat doi medici. Dr. Apostoae a obținut nota 4,50, celălalt medic 9,60. După proba susținerii proiectului de management, comisia l-a descalificat pe medicul cu 9,60. Dr. Apostoae, nesusținând această probă, a ajuns manager”.

E vorba de concursul din 2016, împotriva unui alt fost manager, Florin Axinia, despre care Libertatea scrisese încă de luna trecută. Neavând însă notele celor doi candidați.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

I se spune Împăratul

Femeia trece la “dublarea organigramei” cu rude, prieteni și cunoștințe.

Erau scoase posturi la concurs cu condiții personalizate, în funcție de persoana care trebuia angajată. Se știa cu o lună înainte de examen cine va promova. (…) Cel mai important transfer a fost al unei asistente de la Școala specială care aparține Ministerului Învățământului în serviciul CPU, aparținând Ministerului Sănătății, fără o minimă experiență la capul bolnavului.

Asistentă de la Spitalul Orășenesc Tg. Neamț:

Iar oamenii aduși de Apostoae pe posturi călduțe, spune femeia, au devenit preferații lui, “ducând o viață liniștită și frumoasă”. Aceștia i-au dat și un nume managerului, fiu de baron PNL trecut la PSD: “Împăratul”.

Au continuat angajările la serviciul registratură de la două angajate ajungând la cinci. Una dintre ele era cumnata lui, cealaltă, fiica acesteia (nepoata).

Asistentă de la Spitalul Orășenesc Tg. Neamț:

În tot acest timp, Apostoae își teroriza opozanții, până când, în ultima fază, s-a ajuns la urlete și vorbe grele. “A urlat încontinuu, acuzând că eu am dat la ziar toate ilegalitățile pe care le-a făcut. Nu sunt eu vinovată de dosarele penale pe care le are”.

Angajata se referă la dosarul penal în care Apostoae e trimis în judecată pentru corupție cu fonduri europene, dosar care luase o pauză din cauza stării de urgență.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Se ponta și mai mult de 24 de ore pe zi

Ce spune asistenta despre actul medical al lui Apostoae, medic UPU? “S-au montat camere video, dar au fost urmărite persoanele incomode, altfel s-ar fi putut verifica cum ieșea la urgențe pe timpul turei de noapte domnul Apostoae, acesta trimițând pacienți fără să fie văzuți direct la UPU Piatra Neamț, punând parafa pe bilet și referat direct în camera dânsului”.

Și, totuși, pontajul mergea bine pentru Apostoae. “Era «surmenat» datorită programului încărcat cu multe norme: 4h CPU, 4h manager, 10 gărzi pe lună și ziua de marți coordonator la Școala asistenți UMF Iași. Pontajul se realiza cu greu cu ajutorul celor de la RUNOS, deoarece, pentru el,  ziua nu mai avea 24 de ore, ci mai mult”.

Cum păcăleau și alți medici pontajul

Surse din spital au explicat pentru Libertatea ce schemă era folosită de unele cadre medicale pentru a obține venituri nejustificate. Este vorba despre doctorii care aveau jumătate de normă.

Ca să ia un salariu întreg, aceștia pontau toate orele lucrate într-o săptămână doar sâmbăta și duminica. Aceste ore erau plătite dublu. Cu alte cuvinte, deși lucrau doar jumătate de normă, medicii primeau salariul întreg. 

La acesta se adăuga și un spor de 75%. Surse au declarat pentru Libertatea că, folosind acest tertip, medicii plecau acasă și cu 40.000 de lei lunar.

Deși pretindeau că lucrează un weekend întreg, de multe ori era efectuată o singură operație. Deci medicii nu puteau justifica faptul că au declarat 12 ore de stat în spital, sâmbăta și duminica. 

Ce zice managerul

În legătură cu problema pontajelor fictive, noul manager, Alexandru Pătașcu, a declarat:

“Din aprilie, de când conduc spitalul, au fost cereri pentru ore suplimentare pe care nu le-am acceptat, pentru că nu erau justificate. Problemele din trecut pot fi constatate doar în urma unui audit extern”.

Noul director al spitalului susține că este foarte greu să verifice valul de plângeri venit pe numele fostului manager abia după ce acesta a plecat din funcție. 

“Este vorba de ani întregi pe care ar trebui să îi verificăm. Nici măcar nu avem camere de filmat care să demonstreze că medicii se pontau în weekend și, uneori, nici nu veneau la muncă. Este nevoie de audit extern, de Curtea de Conturi, dar acum vreau să mă concentrez pe viitor”.

Primarul a vrut să o facă pe asistentă să renunțe la plângere

Plângerea angajatei Spitalului Orășenesc Târgu Neamț a ajuns la noul manager al unității medicale și la prefect. Libertatea a aflat de la surse din Primăria Târgu Neamț că sesizarea a ajuns și la urechile edilului, un apropiat de-ai lui Florin Apostoae.

Primarul Daniel Harpa ar fi încercat să ia legătura cu femeia pentru a o convinge, prietenește, să renunțe la plângere.

“S-a auzit prin primărie că a sunat primarul la angajată să îl primească la o discuție pe Apostoae și să facă pace”, au spus sursele pentru Libertatea.

Primarul are legături puternice cu sănătatea din județ: soția sa, Nadia Harpa, a fost șefa CAS Neamț până ieri, când a fost înlăturată.

Nu este clar dacă femeia a acceptat, însă plângerile sale au rămas în picioare.

Iată aici plângerea integrală a asistentei de la Tg. Neamț:

Efectele politizării | “Oamenii lui îi spun «Împăratul». Ne teroriza”. Alt cadru medical reacționează în cazul managerului de spital acuzat de avansuri sexuale

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI