Timișoreanul trecea prin Piața Libertății în drum spre serviciu și a dat peste o plasă plină cu bani. În ea erau aproape 6.000 de euro. Omul n-a stat pe gânduri și s-a dus cu ea la secția de poliție.
Bărbatul este angajat al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, instituție care își are sediul într-o clădire aflată în Piața Libertății. În drum spre lucru, omul a dat peste o plasă din plastic în care a găsit 25.800 de lei. S-a dus cu ea la secția de poliție, iar oamenii legii l-au găsit pe păgubit.
„La data de 25 octombrie, în jurul orei 09.45, un angajat al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș tânăr, în timp ce se afla în Piața Libertății, din Timișoara, a găsit o sacoșă de plastic, în care se aflau 25.800 de lei. Bărbatul nu s-a gândit nici o clipă să păstreze banii şi i-a predat poliţiştilor din cadrul Secţiei 1 Timișoara. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a fost identificat păgubitul şi i-a fost restituită suma de bani”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
Conform legii, persoana care găsește un bun care nu îi aparține și nu îl predă autorităților sau celui care l-a pierdut în termen de 10 zile riscă să stea după gratii de la o lună la trei luni sau să fie amendat.