Experții în energie spun că este puțin probabil ca plata în ruble a gazelor importate să fie impusă României, însă unii dintre aceștia avertizează că Rusia ar putea ajunge, în cel mai sumbru scenariu, să oprească livrările de gaze către Europa. Alții argumentează însă că acest lucru ar afecta tot Rusia mai mult, deoarece Moscova are nevoie de bani și este sub sancțiuni.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că a instruit Gazprom să nu mai primească euro sau dolari pentru gazele exportate către statele „neprietenoase”, ci doar ruble. Acesta a dat termen de o săptămână pentru a face pregătirile necesare.

Statele „neprietenoase” au impus sancțiuni

Între statele trecute de Rusia pe lista celor neprietenoase se află întreaga Uniune Europeană, inclusiv România, alături de alte țări care au impus sancțiuni dure Rusiei, precum Statele Unite, Marea Britanie sau Japonia.

„Nu avem contracte cu Gazprom, așa că nu avem ce modifica”, au spus surse guvernamentale.

„Intermediarii au contracte cu firme private din România. Dar indiferent cine are, nu e vorba de Gazprom”, au spus sursele.

România importă prin intermediari

Intermediarii respectivi sunt Imex Oil și WIEE, potrivit lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă și fost director general al Romgaz.

Imex Oil este o firmă înregistrată în Cipru și este deținută de către oligarhul rus Vitali Matchitski, același care controlează în România și combinatul de aluminiu Alro.

WIEE este deținută de o companie a Gazprom înregistrată în Elveția.

România nu mai are contract direct cu Gazprom din anii 2000.

Dumitru Chisăliță

Ar trebui modificate contractele

Chisăliță spune că pentru ca plata să se facă în ruble trebuie să fie modificate contractele, însă nu este clar dacă ordinele lui Putin se aplică doar Gazprom sau și intermediarilor.

„Modificările trebuie să fie agreate de ambele părți. În cazul în care acest lucru nu se face, se poate ajunge la rezilierea contractului. Este o măsură inteligentă pentru Rusia, se încearcă să se creeze o cerere mare pentru rublă și stabilizarea ei. Cel puțin pe termen scurt ar fi o creștere a rublei”, spune acesta.

Urmează tăierea gazelor?

„Dacă nu se ajunge la un compromis și contractul se reziliază, asta înseamnă și tăierea gazelor”, mai arată el.

Conform lui Chisăliță, România importă anual circa un miliard de metri cubi de gaze prin cei doi intermediari, însă cantitatea totală de gaze aduse din Rusia este de circa 3 miliarde de metri cubi, aproape o treime din consumul României.

Diferența o constituie importuri realizate prin Ungaria, de la furnizori precum MET, o subsidiară a grupului maghiar MOL.

Otilia Nuțu: „E un bullshit”

Însă Otilia Nuțu, expert în energie la organizația nonguvernamentală Expert Forum, spune că nu se va ajunge la oprirea gazelor, deoarece Rusia are nevoie de banii Europei.

Asta e un bullshit. Există niște contracte care spun că plata se face în euro sau în dolari. O negociere se face între două părți care doresc să se înțeleagă. Ori livrează, ori nu livrează. Dacă vrea să taie gazele, le taie. Dar așa rămâne fără bani. Nu are ce face cu rublele. Întrebarea este dacă luăm scuipatul ăsta în ochi sau în râs, așa cum ar trebui. Putin blufează în general.

Otilia Nuțu:

Otilia Nuțu. Foto: Agerpres

Decuplarea de Rusia se va vedea în facturi

Aceasta spune că acum a venit primăvara, astfel că România nu o să resimtă probleme în alimentarea cu gaze, chiar dacă Gazprom oprește robinetul, deoarece consumul scade peste vară.

Mai mult, Nuțu spune că aceste amenințări ale Rusiei nu fac decât să accelereze decuplarea Uniunii Europene de gazele din Rusia. Decuplarea însă se va face cu costuri mari în facturi.

„Chiar ar fi bine să taie gazele, pentru că așa Uniunea Europeană ar accelera planurile de eliminare a gazului rusesc. Însă trebuie să înțelegem că epoca gazului ieftin s-a terminat. Întrebarea e cât va mai suporta Occidentul până să își dea seama că era contractelor preferențiale cu Gazprom s-a terminat?”, spune Nuțu.

Uniunea Europeană a anunțat deja un plan de eliminare a gazelor importate din Rusia până în anul 2027.

Însă Chisăliță spune că, în acest moment, o serie de state europene, precum Germania, Franța, Slovacia și Austria, „înmagazinează în draci” gaze din Rusia.

„E o diferență între vorbe și fapte, nu poți să zici că eliminăm gazul rusesc și faci invers”, spune el.

Germania spune că se încalcă contractul, Japonia e nedumerită

Solicitarea lui Putin a creat nedumerire în cancelarii, atât în Occident, cât și în Orient.

Robert Habeck, ministrul german al economiei, a declarat că cererea ca plata să fie făcută în ruble reprezintă o încălcare a contractelor, potrivit Reuters.

Acesta a spus că va discuta cu partenerii europeni un posibil răspuns.

Germania este cel mai mare client al Gazprom și depinde de Rusia pentru 55% din importurile sale.

Japonia, cel mai mare cumpărător de gaze naturale lichefiate ruse din Asia, nu știe cum va impune Rusia această obligație.

„În acest moment analizăm situația cu ministerele relevante și nu înțelegem întocmai care este intenția (Rusiei) și cum vor face asta”, a spus în Parlamentul de la Tokyo ministrul de finanțe Shunichi Suzuki, citat de agenția de presă.

Japonia a importat din Rusia în 2021 o cantitate de 6,84 milioane de tone de gaze naturale lichefiate, echivalent cu 9% din importurile sale.

Alți cumpărători asiatici sunt Coreea de Sud și Taiwanul.

Ar trebui ocolite sancțiunile

Cumpărătorii străini ar fi bucuroși să cumpere într-o monedă care scade în valoare, spune Eswar Prasad, profesor de comerț la Universitatea Cornell din SUA.

Însă accesul la ruble fără să fie încălcate sancțiunile împotriva Rusiei este complicat, punctează acesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News