Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), Carmen Radu, într-o conferință.
„Din estimările pe care noi le-am făcut până acum, ar fi o perioadă între 14 și 18 luni, poate chiar și 20 de luni, pentru că unele dosare se află în instanță. Peste 5.000 de dosare se află în instanțele din România în diferite faze procesuale”, a declarat CarmenRadu.
Acesta a precizat că procesul de efectuare a plăților a fost demarat pe data de 3 mai. ”Ieri au fost plătite 248 de dosare reprezentând o sumă de 1,256 milioane de lei și pot să vă spun că în această dimineață am primit informația că au mai fost plătite încă 106 dosare cu o sumă de peste 679.000 de lei. Deci, până în acest moment, sunt plătite peste 354 de dosare cu o sumă de 1,9 milioane de lei”, a precizat Carmen Radu.
În perioada 1 septembrie 2015 — 25 aprilie 2016, FGA a recepționat 9.756 de cereri pentru deschiderea de dosare noi de daună. Pe baza acestor cereri, specialiștii FGA au deschis 8.273 dosare daună, celelalte fiind în curs de soluționare.
FGA a recepționat cereri de plată atât pentru dosarele preluate de la Astra Asigurări, cât și pentru dosarele noi de daună deschise de specialiștii Fondului. Numărul de cereri de plată la 25 aprilie 2016 era de 32.844, din care 5.552 solicitări pentru restituiri de primă și 3.843 regrese.
Curtea de Apel Bucureşti a hotărât definitiv vineri intratea în faliment a companiei de asigurări Astra, după aproape opt luni de la decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) a retras autorizaţia de funcţionare a Astra Asigurări la finalul lunii august a anului trecut şi a cerut deschiderea procedurii de dizolvare şi faliment a asigurtorului controlat de omul de afaceri Dan Adamescu după ce majorarea capitalului cu suma de 425 mil. lei prin atragerea unui investitor strategic a eşuat.