Președintele PSD a criticat demersul lui Victor Ponta de a strânge social-democrați de partea sa, acuzându-l de ”o atitudine de șobolan”. Și nu doar pe el, ci și pe un alt fost premier.

„Nu vor reuşi (să ia oameni din PSD -n.r.), este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate „, a declarat, miercuri seară, Liviu Dragnea, la Antena 3.

Fostul premier Victor Ponta a reacționat rapid, comparându-l pe Liviu Dragnea cu Traian Băsescu.

”Jignirile lui Dragnea mi-au adus aminte de Traian Băsescu – și de faptul că Liviu Dragnea a fost crescut de Traian Băsescu și trimis la PSD ca să îl distrugă din interior/ îmi pare rău că s-au adus în conducerea PSD metodele , oamenii și limbajul lui Basescu – oamenii de buna credință din PSD nu meritau așa ceva / ca și la Băsescu jignirile lui Dragnea arată un singur lucru : FRICA ; frica de oameni și frica de închisoare ! Așa că e semn bun !”, a scris Ponta, pe Facebook.

Mai mult, fostul premier a spus că îl bănuiește pe președintele PSD de ură împotriva celor care ”nu sunt hoți sau slugi”.

”Nu știu dacă Dragnea s-a referit in jignirile sale la mine, la Sorin Grindeanu sau la Tudose – sau ( poate la Adrian Năstase ) – pe toți este invidios și pe toți ne urăște ; pe toți a complotat să ne dea jos pentru că nu suntem nici hoți nici slugi ale lui. Dacă Dragnea m-a dat afară din PSD atunci îmi voi face această datorie față de oameni din #ProRomania! Și sunt convins că la un moment dat și PSD va scapa de Gașca de pediști de la Teleorman!”, a adăugat el.

Intenția fostului premier este de a crea un nou grup parlamentar la Camera Deputaților, unde sunt necesari minimum zece membri, potrivit Regulamentului. Doar săptămâna aceasta, patru deputați PSD au demisionat din partid pentru a i se alătura. După Cătălin Nechifor și Emilia Meiroșu, acum și-au anunțat plecarea și fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, și Gabriela Podașcă.

De altfel, chiar Victor Ponta și-a anunțat planurile, pe Facebook.

”Echipa #ProRomania trebuie să crească pentru a avea capacitate profesională și politică – mă bucur că doi deputați tineri , dar cu experiență politică , sunt acum alături de mine pe acest drum dificil dar corect”, a scris el, pe rețeaua de socializare.


Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. Tâlhărirea Pilonului II – miza disperată a guvernului Dăncilă


 
 

Urmărește-ne pe Google News