“În acest sezon tot mai mulți turisti au solicitat intervenția Salvamont pentru diferite situații: rătăcireatraseelor, traumatisme, epuizare etc. De cele mai multe ori turiștii au fost nepregătiți, cu echipament necorespunzator și uneori in afara traseelor marcate. Respectarea traseelor și câteva reguli privind echiparea corespunzatoare contribuie la o experiență plăcută pe munte. Daca nu ti-ai pregătit rucsacul pentru o tură pe munte, nu uita să pui în bagaj și aceste mici articole care, deși ai putea crede că nu îți vor fi necesare, te pot salva în situații dificile, te sfatuieste Dumitrita Luncanu, reprezentant Maia Outdoor.

Rucsacul este practic, comod, bine compartimentat și echipat pentru astfel de activități. Nu se recomandă pornirea pe traseu cu genți, poșete, sacoșe sau alt tip de „bagaj”. Iată mai jos cele cinci lucruri care nu ar trebui să îți lipsească din rucsac:

1. Sursă de lumină- o frontală sau chiar și o lanternă și baterii de rezervă. Ziua se scurteaza iar soarele dispare mai repede pe unele trasee montane. Chiar dacă ți-ai planificat o tură scurta și nu crezi că vei avea nevoie de lumină, frontala nu trebuie să lipsească din rucsac. Poți opta pentru variante clasice sau cele cu mai multe moduri de iluminare (inclusiv lumină roșie sau de semnalizare).

2. Trusă de prim ajutor – în care să ai un minim necesar în caz de nevoie: o folie de supraviețuire, câteva încălzitoare, plasturi sau bandaje elastice și câteva pastile, îți poți face o selecție și desigur pune 1-2 comprimate. Folia de supraviețuire îți poate salva viața: te protejează de hipotermie, vânt, ploaie, apă, de razele soarelui și frig.

3. O geacă sau un polar – chiar dacă pornești în plină zi de vară pe traseu, pune în rucsac și geaca de ploaie și ceva mai gros. Vremea se poate schimba brusc și poți avea nevoie oricând de o protecție suplimentară ce reduce riscul apariției hipotermiei. Geaca de ploaie sau foița impermeabilă este obligatorie în orice sezon.

4. Telefon și harta – asigură-te că ai baterie la telefon atunci când pleci de acasă și chiar un acumulator de rezervă. Salveaza numarul 0-SALVAMONT (0-725826668) și descarcă-ți înainte aplicația Salvamont și chiar harta zonei în care vei merge. Desigur și harta fizică si o busolă îți vor fi utile. Nu porni singur pe traseu și spune întotdeauna celor apropiați unde vei merge în drumeție. În caz de urgență apelează 112 sau la specialiști.

5. Un mic pachețel – o sticlă de apă și un baton energizant îți oferă hidratare și energie în caz de nevoie. Desigur în funcție de durata traseului pachetul poate fi mai consistent, dar asigură-te că ai mereu o mică rezervă. Nu bea sucuri sau alcool să te hidratezi și nu căra inutil alimente (borcane sau sticle grele).

Trasee montane usoare. Unde poți merge pe munte în România

 
 

Urmărește-ne pe Google News