După ce trece în revistă dezbaterile care au avut loc la Moscova pe tema introducerii pedepsei capitale după retragerea Rusiei din Consiliul Europei, autorul Maxim Sokolov notează că „este posibilă modificarea legislației, inclusiv a Constituției, în conformitate cu noile – și chiar foarte noile – realități ale vieții”.
Acesta pledează pentru introducerea pedepsei cu moartea în timpul războiului, măsura urmând să fie blocată pe timp de pace.
„Unele crime militare din armata activă, cum ar fi: nerespectarea unui ordin, încercarea de a dezerta la inamic, jefuirea etc. trebuie oprite imediat și cu cea mai mare severitate. Pentru că ele amenință însăși existența armatei”, scrie jurnalistul rus.
Dacă crimele militare nu sunt pedepsite cu moartea, atunci persoana slabă de inimă are posibilitatea de a alege. Fie să îndeplinească ordinul, uneori cu mare probabilitate însemnând moartea în luptă, fie să nu-și îndeplinească și să meargă la închisoare. Nu e un trai dulce, dar acest mod detestabil de viață va fi apărat, iar alții vor muri pentru patrie
Maxim Sokolov, Ria Novosti.
Pentru a-și argumenta ideile, jurnalistul de la agenția de stat dă inclusiv citate din Biblie și spune că „numai legea lui Dumnezeu este eternă, în timp ce legea omului se schimbă”.
Exil pentru cei care își urăsc țara
În mod similar este gândită și instituția exilului. Autorul spune că cei care disprețuiesc țara pleacă fără a fi amenințați, dar se pot întoarce oricând, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Iar Sokolov scrie că aceștia ar trebui „ajutați” să plece: „Introducerea unor metode sub formă de privare de cetățenie ar putea servi în continuare ca subiect de discuție”.
El mai spune că „fariseii europeni care trec prin sită un țânțar și înghit o cămilă” nu merită decât dispreț.
Dar, pentru ca disprețul să fie consistent acesta nu trebuie să fie pe model reactiv, de genul „Consiliul Europei este împortiva pedepsei cu moartea, astfel că trebuie să executăm pe oricine care ne contrazice”, încheie autorul.
- Un soldat rus care a avut ordin să atace un sat din regiunea Zaporoje a refuzat să îndeplinească ordinul, iar comandantul acestuia a aruncat o grenadă spre picioarele sale. Abandonat de camarazii săi de arme, acesta a fost salvat de militarii ucraineni.