În vârstă de 58 de ani, Maria Ressa, șefa site-ului de știri antiguvernamental Rappler, este vizată de șapte anchete judiciare în Filipine. A fost condamnată anul trecut pentru defăimare, apoi eliberată condiționat, așteptând o decizie definitivă a instanței.
„Mă aflu în fața dumneavoastră ca o reprezentantă a fiecărui jurnalist din lume care este obligat să se sacrifice pentru a rămâne fidel valorilor și misiunii noastre, aceea de a vă arăta adevărul”, și-a început ea discursul.
„Îmi amintesc de acțiunea brutală împotriva lui Jamal Khashoggi, de asasinarea lui Daphne Caruana Galizia, în Malta, de prietena mea Luz Mely Reyes din Venezuela, de Roman Protasevici, al cărui avion a fost pus și simplu deturnat pentru ca el să fie arestat, de Jimmy Lai, care se află într-o închisoare din Hong Kong, de Sonny Swe, care, după ce a ieșit din închisoare, a înființat un nou grup de presă și acum este forțat să fugă din Myanmar și, în țara mea, de Frenchie Mae Cumpio, în vârstă de 23 de ani, care încă este în închisoare după aproape doi ani. Iar acum 36 de ore, am primit vestea că fostul meu coleg Jess Malabanan a fost ucis cu un glonț în cap”, a continuat jurnalista.
„Dmitri și cu mine suntem norocoși pentru că noi putem vorbi cu dumneavoastră acum, dar sunt atât de mulți jurnaliști persecutați, în umbră, care nu au parte nici de expunere, nici de sprijin”, a mai spus Maria Ressa, mulțumind organizațiilor pentru apărarea libertății presei și drepturilor omului, precum și avocaților care îi apără pe jurnaliști.
„Cel puțin 63 de avocați, față de 22 de jurnaliști au fost uciși în Filipine după ce președintele Rodrigo Duterte a preluat puterea în 2016”, a amintit Ressa.
Pentru acuzațiile formulate împotrivă, jurnalista cu o experiență de peste 35 de ani spune că ar putea primi până la 100 de ani de închisoare.
Dar cu cât eram atacată mai mult pentru activitatea mea de jurnalist, cu atât mai hotărâtă am devenit. Aveam dovezi despre abuzul de putere. Ceea ce avea ca scop să mă intimideze pe mine și Rappler ne-a făcut mai puternici.
Maria Ressa:
Totodată, Maria Ressa a atras atenția asupra pericolului la care sunt expuse femeile jurnalist în anumite zone ale lumii.
„Jurnalistele se află în epicentrul riscului. Această pandemie a urii și misoginismului trebuie să fie abordată acum”, a făcut apel Maria Ressa.
În același timp, jurnalista filipineză a vorbit despre pericolul reprezentat de rețelele sociale.
„Atacurile împotriva noastră, a Rappler, au început acum 5 ani, când am cerut încetarea impunității pe două fronturi: războiul drogurilor al lui Duterte și Facebook-ul lui Mark Zuckerberg. Astăzi, totul s-a înrăutățit – iar păcatele Silicon Valley s-au întors acasă, în Statele Unite, pe 6 ianuarie, odată cu violențele de la Capitoliu. Ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale nu rămâne pe rețelele sociale. Violența online este violență în lumea reală”, a atras atenția jurnalista.
„Valea întunecată” pe care o traversează presa din Rusia
La rândul lui, Dmitri Muratov, cunoscut pentru atitudinea sa critică la adresa puterii de la Mosova și pentru investigațiile sale, a vorbit despre o „vale întunecată” pe care o traversează în această perioadă jurnalismul din Rusia. Muratov este redactor-șef la Novaïa Gazeta, una din puținele publicații independente din Rusia
„Peste o sută de jurnalişti, instituţii de presă, apărători ai drepturilor omului şi ONG-uri au fost catalogaţi recent drept «agenţi străini». În Rusia, aceasta înseamnă «dușmani ai poporului». Mulți dintre colegii noștri și-au pierdut locul de muncă. Unii trebuie să plece din țară. Unii sunt lipsiți de posibilitatea de a trăi o viață normală pentru o perioadă nedeterminată. Poate pentru totdeauna…”, a spus Dmitri Muratov, comparând situația acestora cu momentul în care, acum un secol, bolșevicii au alungat aproape 300 de intelectuali de seamă din Rusia.
Vorbind despre situația presei din țara sa, jurnalistul a folosit expresia „când câinii latră, caravana trece” pe care a ținut să o explice.
„O explicație este că nimic nu poate opri înaintarea caravanei. Guvernul spune uneori cu dispreț acest lucru despre jurnaliști. Ei latră, dar nu se schimbă nimic. Dar mi s-a spus recent că zicala are o explicație opusă. Caravana merge înainte pentru că latră câinii. Ei mârâie la prădătorii din munți și deșert. Caravana poate merge înainte doar cu câinii în jur”, a spus Muratov.
Și a continuat: „Da, mârâim și mușcăm. Da, avem dinți ascuțiți și prindem cu putere. Dar noi suntem premisa pentru progres. Suntem antidotul tiraniei”.
Foto: EPA