Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au anulat miercuri plenul comun al Parlamentului, care era programat de la ora 14.00, pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene, informează Agerpres.

Cum decizia de ratificare se ia cu două treimi din voturi, coaliția guvernamentală (PNL, USR-PLUS și UDMR) are nevoie de voturile PSD.

Social-democrații au anunțat însă că nu vor vota ratificarea contribuției României la bugetul UE dacă guvernul nu prezintă în Parlament Planul Național de Redresare și Reziliență, care urmează să stabilească modul în care vor fi cheltuite 30 de miliarde de euro.

„S-a amânat plenul de astăzi. Sunt mai multe motive. Unul dintre ele este că trebuie să se pună în funcţiune sistemul de vot şi online, pentru că încă nu e compatibilizat sistemul Senat – Cameră şi pentru a putea trebuie să fie compatibilizată Camera cu Senatul. Se fac acum probe tehnice şi e posibil până săptămâna viitoare să fie în funcţiune. Alt motiv este că e şedinţă de Guvern şi nu pot să participe miniştrii la şedinţa de plen. Şi mai e şi discuţia legată de poziţionarea partidelor”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, la finalul şedinţei conducerii celor două Camere.

PSD vrea să dezbată PNRR în Parlament. „Vrem să ştim ce cuprinde”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunțase anterior că social-democrații nu vor vota, miercuri, în plenul comun ratificarea contribuției României la UE.

„Eu şi colegii mei vom vota pentru copiii noştri din anul 2021 până în anul 2053. Acest proiect a fost dezbătut, prezentat publicului de către premier, de preşedintele Camerei. (…) E un proiect complex, asumat de toate familiile europene (…), care trebuie dezbătut foarte bine şi înţeles de români pentru a şti ce avem de făcut pentru viitor. PSD va vota acest proiect, asumat de toate familiile europene. Asta nu înseamnă că îl va vota mâine. Am solicitat o amânare şi o dezbatere pe acest proiect în primul rând în interiorul partidelor politice. Se doreşte o forţare a acestui proiect”, a afirmat liderul social-democraţilor, citat de G4Media.

Actualul Guvern i-a pedepsit pe cei care au votat PSD. Nu dorim să se întâmple acelaşi lucru şi în Planul Naţional de Redresare şi de Rezilienţă. E planul naţional al României, nu e nici al lui Cîţu, nici al lui Orban, nici al lui Cioloş, al nimănui. Este planul nostru, al românilor. Şi vrem să ştim ce cuprinde.

Marcel Ciolacu:

Ciolacu: „Nu o să întârzie banii europeni din cauza PSD”

Liderul PSD consideră că este timp suficient pentru a dezbate Planul de Redresare.

„Nu este nicio urgenţă. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este gata la Guvern? Principiile mi le-a prezentat şi mie domnul Ghinea, astăzi (marți – n.r.), la comisie. Avem planul gata şi din cauza PSD nu se pot lua banii? Nu! Prin consens politic, acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să treacă prin Parlament. Nu prin vot. Să fie dezbătut. Acest lucru s-a întâmplat în Franţa, Belgia, Italia, se întâmplă, săptămâna aceasta, şi în Olanda. Inventăm noi altă Europă sau alt mod de lucru? (…) Nu o să întârzie banii europeni din cauza PSD”, a precizat liderul PSD, potrivit G4Media.

 
 

Urmărește-ne pe Google News