Ploile, vântul şi frigul le-au pus capac turiştilor care şi-au rezervat camere la hoteluri pentru perioada aceasta pe Litoral. În primele zile, oamenii s-au bucurat să mai scape de caniculă, chiar dacă nu mai puteau face plajă.
Către mijlocul săptămânii, mulţi au început să viziteze muzeele de pe Litoral şi s-au îngrămădit la Delfinariu sau la Planetariu, însă de ieri, cei mai mulţi s-au săturat să mai aştepte să se îndrepte vremea, aşa că şi-au făcut bagajele şi au plecat spre casă, chiar dacă aveau sejururi plătite.
“Oamenii cu venituri mai mici, care au aşteptat concediul acesta de mult timp, nu pleacă. Doar cei care îşi permit să revină oricând”, a declarat Corina Martin, preşedinta Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. Aşa se face că ieri, în jurul prânzului, în dreptul localităţii Agigea, se mergea bară la bară pe sensul spre Bucureşti.
Ca într-o zi aglomerată de duminică, cele mai mari probleme s-au înregistrat pe segmentul de drum dintre Eforie Sud şi Eforie Nord, dar şi la ieşirea din Eforie Nord spre Agigea. Cozile de maşini s-au întins pe kilometri întregi, traficul rutier fiind îngreunat şi de apa de pe carosabil.
Şi localnicii au avut probleme după ce în Constanţa şi Mangalia mai multe străzi au fost blocate, iar subsolurile mai multor blocuri, inundate. Pompierii au intervenit pentru a evacua apa şi pentru a salva bunurile oamenilor.

Urmărește-ne pe Google News