Centrul Infotrafic informează că se circulă în condiții de ploaie torențială pe întreg tronsonul autostrăzii A2 București – Constanța. Potrivit sursei citate, este acumulată apă pe carosabil, existând pericol de acvaplanare.
„Reduceţi semnificativ viteza, măriţi distanţa regulamentară dintre autovehicule, evitaţi orice manevră riscantă, iar în cazul în care vizibilitatea nu mai permite deplasarea în siguranţă, opriţi în primul spaţiu de servicii şi aşteptaţi încetarea ploii torenţiale”, mai transmite Centrul Infotrafic.
Aproape toată ţara se află sub cod galben de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice și vânt.