„Ciclonul Olaf la ora actuală nu mai există. El a fost în ocludere, cum spunem noi încă de ieri și ca urmare astfel că nu va afecta sub nicio formă, nu numai teritoriul României, dar nici măcar restul Europei. Noi am spus că odată cu apariția lui în extremitatea nordică, apar și fenomene care se schimbă puțin. Sistemul noros este în diminuare și aduce mai puține precipitații, nu multe cum s-a spus. Este vorba și despre lapoviță și ninsoare însă doar în nord-vestul țării.. Mai mult duminică spre luni. Asta nu e o noutate pentru că se întâmplă în fiecare toamnă. Într-adevar, regimul termic este puțin spre cel normal. O să vă mire puțin, dar sâmbătă și duminică, temperatura va mai crește puțin în București. Ca urmare, informația cum că răcirea care va veni nu a mai existat până acum, este ttal eronată. Vorbim de vreme normală”, a declarat Dinu Mărășoiu pentru Libertatea.
Specialiștii Admnistrației Naționale de Meteorologie au publicat prognoza meteo pentru perioada 16-18 noiembrie. Temperaturile pe timpul zilei cresc ușor joi, în special în Transilvania, spun meteorologii.
Potrivit ANM, vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Munţii Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 15 grade, cu cele mai scăzute valori fiind în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade.
Vineri, vremea va fi în general închisă în cea mai mare parte a ţării, iar valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade.
Meteorologii spun că în regiunile centrale vor fi înnorări temporare pe parcursul zilei. Vor fi ploi slabe, pe arii restrânse în sudul țării și izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 5 şi 13 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă