• Jurnaliștii celor două publicații au arătat în primul episod al investigației cum un ONG înființat de cei doi apropiați ai Gabrielei Firea primește 30.000 de euro lunar de la primăria lui Robert Negoiță, pentru a îngriji persoane cu dizabilități fizice și psihice din centrul situat în Pipera, Voluntari, fără să le ofere însă servicii medicale de bază.
  • Al doilea episod arată ce se întâmplă în celălalt centru al asociației, „Armonia”, situat în comuna Afumați, unde 32 de beneficiari trăiesc în condiții mizere. Reprezentanții DGASPC Ilfov spun însă că beneficiarii mai bine stau aici „decât să doarmă pe stradă”.

Este miercuri, 7 septembrie, după prânz. Un grup de cinci reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) stau în fața casei de la numărul 36A de pe Șoseaua București – Urziceni, undeva în Afumați, și așteaptă să li se deschidă. Vor să facă o vizită neanunțată în centrul pentru persoane cu dizabilități de aici, dar prin gard li se spune că nu pot intra până nu vine șeful. 

Singurul angajat al centrului – care acum are în grijă 32 de oameni, majoritatea cu dizabilități mintale severe – este înduplecat să le permită măcar accesul în curte. 

Cei peste zece beneficiari ai centrului care stau afară, pe niște mobilă veche sau pe băncuțe improvizate din paleți, se bucură să vadă fețe noi.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Câțiva beneficiari își petrec timpul în curtea centrului Armonia

Un SUV Mercedes GLE nou-nouț, cu numere roșii, în valoare de cel puțin 120.000 de euro, frânează în țărâna de pe marginea „drumului de Moldova” și parchează în fața casei din Afumați. 

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Mercedesul cu care a venit Ștefan Godei la Centrul Armonia pentru a îi opri pe monitorii CRJ din vizita de monitorizare. 

Din el coboară precipitat un munte de om, care imediat intră în curte și începe să țipe. Este Ștefan Godei, „șeful” centrului privat de aici, cu care monitorii CRJ vorbiseră la telefon cu doar câteva zeci de minute în urmă, după ce vizitaseră Centrul „Sfântul Gabriel cel Viteaz” din Pipera, Voluntari, de care tot el se ocupă, în calitate de președinte al asociației cu același nume de sfânt care nu există.

„Părea alt om față de cel cu care tocmai ce-am vorbit la telefon. Atunci era calm, ne-a răspuns la întrebări, a înțeles ce e cu noi, acum era efectiv scos din minți de prezența noastră la acest al doilea centru al lui”, povestește reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București Georgiana Pascu, manager de program la CRJ și liderul echipei venite în monitorizare la casa din Afumați.

Monitorii CRJ se află în vizită în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Protocolul le permite să facă vizite inopinate în toate locurile în care sunt ținute persoane cu dizabilități mintale, pentru a verifica modul în care acestor oameni le sunt respectate drepturile.

Protocolul este încheiat în 9 ianuarie 2020, pe o perioadă de doi ani, dar prevede, în același articol, șase, că se reînnoiește tacit dacă nu este denunțat expres. Godei nu recunoaște valabilitatea documentului și le cere, urlând, oamenilor să iasă imediat afară din „curtea lui”.

„Haideți afară de la mine din curte! Este expirat protocolul. (…) N-aveți ce să faceți înăuntru! Veniți cu un contract expirat de doi ani.”

Realmente îngrijorați pentru siguranța lor, monitorii CRJ dau drumul unei înregistrări pe unul dintre telefoanele mobile.

Speriați de urletele omului cu statură impunătoare din fața lor, care le cerea insistent să iasă din curte, cei de la CRJ sună la 112 și cheamă poliția, reclamând că nu li se permite accesul pentru vizita inopinată la care au dreptul, conform protocolului care, pentru Godei, este expirat.

În câteva zeci de minute, în fața porții apare o mașină de poliție. Echipajul de la IPJ Ilfov încearcă să aplaneze conflictul, dar polițistul este depășit de situație și nu găsește pe loc argumentele să-l convingă pe Godei să permită accesul monitorilor CRJ în centru. 

După mai bine de două ore de parlamentări, echipa CRJ pleacă fără să adune foarte multe informații de la cei peste 30 de oameni ținuți aici. 

Totuși, polițistul consemnează situația și înregistrează reclamația celor de la CRJ, care denunță faptul că nu sunt lăsați să-și facă treaba. Mai primește și alte câteva plângeri, ale celor mai curajoși dintre beneficiari, care susțin că sunt acolo împotriva dorinței lor și că nu-și doresc să rămână în acest centru care, spun ei, nu le oferă condiții omenești.

În dimineața zilei de luni, 24 octombrie 2022, Silviu Duță, un tânăr beneficiar al centrului, de 37 de ani, cu retard mintal și epilepsie, se trezește din somn cu sânge la gură. Este în agonie de câteva zile, medicul îl văzuse în săptămâna dinainte și constatase că nu era bine deloc. Nu mai putea să înghită nimic, nici măcar pastile. O boală nenorocită e pe cale să-l răpună. Câteva ore mai târziu, spre seară, tânărul moare.

O săptămână mai târziu, pe 1 noiembrie, monitorii CRJ apar din nou la poarta casei din Afumați. Prezintă un protocol nou-nouț, proaspăt încheiat cu Consiliul de Monitorizare, instituția statului care ar trebui să facă fix ce fac ei, adică să verifice, inopinat, dacă celor din astfel de centre le sunt respectate drepturile.

După câteva minute de parlamentări cu asistenta medicală care este la serviciu, le este permis accesul, dar asta doar după ce apar la centru Ștefan Godei, șeful locului, care verifică atent noul protocol, dar și poliția, chemată din nou de cei de la CRJ, pentru că din nou nu le este permis accesul, cel puțin într-o primă fază. 

Motivul invocat acum de Ștefan Godei, care văzuse pe camerele de supraveghere, de la distanță, că echipa CRJ e din nou la poartă? „Până nu se rezolvă celelalte reclamații nu intră nimeni în centru!”, a transmis Godei prin angajata de dincolo de gard, povestesc activiștii CRJ.

Ce ascunde, până la urmă, Ștefan Godei?

Din primul moment în care monitorii CRJ pășesc în centru – căci reușesc, până la urmă, să intre – aceștia sunt izbiți efectiv de un miros puternic de fecale și urină. 

„În tot centrul era un miros pregnant de fecale și urină. (..) Și în interior, dar chiar și în curte, predomină un miros de urină dezgustător, care pătrunde peste tot”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Mesajele trimise de monitorii CRJ reporterilor la momentul intrării în centrul Armonia. 

Acesta este mirosul în care cei 32 de oameni sunt nevoiți să se trezească și să se culce, zi după zi. 

Imediat după ce depășesc șocul mirosului înțepător, reprezentanții CRJ realizează că au în față o problemă încă și mai mare: tot centrul este infestat cu ploșnițe, „iar după gradul de infestare, s-ar putea trage concluzia că problema este una veche”. 

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Ploșnițele din Centrul Armonia

După o simplă privire în casa unde beneficiarii sunt închiși, monitorii CRJ își dau seama că invazia ploșnițelor nu e o surpriză. Peste tot este igrasie și pe pereți este mucegai. Cele două băi din centru, pe care le folosesc toți cei 32 de oameni, sunt „extrem de murdare” și nu au instalații sanitare funcționale. 

Într-una dintre băi, dușul arată mai degrabă a improvizație, cu un furtun care atârnă din bateria din perete. În cea de-a doua, WC-ul nu funcționează – nu se poate trage apa – astfel că este teribil de murdar.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
WC-ul nefuncțional și dușul care atârnă din perete

Așa se spală beneficiarii. În plus, ei nu primesc produse de igienă personală de bază, precum hârtie igienică, prosoape sau săpun. Angajații din centru susțin că acestea se oferă doar la cerere, însă CRJ nu a identificat niciun loc unde ar fi depozitate produse de igienă personală.

Nici în dormitoare lucrurile nu stau mai bine. Pe lângă omniprezentele ploșnițe care roiesc pe pereți și pe saltele, persoanele din centrul Armonia dorm pe așternuturi murdare. Asta în cazurile „fericite”, pentru că unii dintre beneficiari nu au deloc așternuturi, dorm direct pe saltelele infecte și pline de insecte.  

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Condițiile în care dorm unii dintre beneficiarii din Centrul Armonia.

Mâncarea „de la catering”, doar pe hârtie

În timpul vizitei de monitorizare, echipei CRJ i-a fost prezentată un contract de catering. Contractul este încheiat cu aceeași firmă ca și la Centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera, SC Mititei la Tomiță.

Contractul este însă unul atipic: nu conține nicio referire concretă la o sumă de bani, fie ea și minimă, pe care beneficiarul, Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, se obligă să o plătească acestui furnizor.

Contractul de catering cu Mititei la Tomiță SRL

„Ni s-a părut ciudat, pentru că la celălalt centru de care se ocupă domnul Godei, cel din Pipera, ni s-a spus că o parte din mâncare se prepară aici, în Afumați, iar aici ni s-a spus că nu se gătește, prezentându-ni-se un contract cu același furnizor ca dincolo”, a povestit Georgiana Pascu reporterilor după vizita la Centrul „Armonia”.

Intrigată, aceasta a încercat să lămurească povestea mâncării, mai ales că viza nu doar cei 32 de beneficiari de aici, din Afumați, ci și pe ceilalți 27 din Pipera. 

„Ceva era clar în neregulă: existau cantități mari de mâncare în frigider – zeci de crenvurști în frigider, carne în congelator, un sac de cartofi și unul de ceapă, de pildă -, cu toate că ni se spusese că nu se gătește aici pentru beneficiari, ci primesc mâncare gata făcută, de la catering. Explicația pentru acele cantități de mâncare a fost ba că sunt ale angajaților, ba că se gătește, dar pentru angajații care rămân aici peste noapte, cu toate că nu ni se spusese că există oameni care lucrează aici peste noapte…”, povestește Pascu. 

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Mâncarea din frigiderul din centrul de pe șoseaua Urziceni

În plus, era deja trecut de ora 13.00 și „cateringul” nu mai venea, deși prânzul era programat, pe hârtie, la ora 12.30.

„Undeva la ora 13.30, în bucătăria murdară de la parterul centrului, pe care CRJ o vizitase anterior, au apărut două oale cu mâncare, fără ca nimeni să fi intrat pe poarta centrului. Ni s-a spus că asta este mâncarea adusă de firma de catering: erau două oale cu ciorbă”, povestește Pascu.

Realitatea însă – avea să constate Georgiana Pascu din discuțiile tete-a-tete cu cei prezenți – era alta și îi confirma suspiciunile.

Am aflat că, de fapt, mâncarea fusese gătită acolo. Era pe foc când am venit noi la poartă, de-aia nu ne-au primit imediat înăuntru, ca să aibă timp să curețe în bucătărie și să ascundă oalele într-o debara pe care au încuiat-o. Gătesc acolo, deși nu au autorizație pentru așa ceva.

Georgiana Pascu, liderul echipei de monitori ai CRJ:

Sfânt inventat, catering inventat, servicii inventate

Ca și la celălalt centru al asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera, nici la Armonia nu există specialiști, cu toate că statul plătește, pentru jumătate dintre beneficiari, aproape 1.200 de euro lunar, prin DGASPC Ilfov, de această dată. 

Pentru ceilalți oameni de aici se plătesc fie tot bani publici, dar prin primăriile din zona Ilfovului, fie bani privați, ai familiilor care nu-și pot îngriji bătrânii și-i trimit la azil.

„Din cele constatate, nu a rezultat că personalul ar fi suficient și că ar fi instruit corespunzător pentru a gestiona nevoile beneficiarilor”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Lista beneficiarilor din Centrul Armonia

La prima vizită la centru, din care nu au putut înțelege mare lucru, cei de la CRJ au găsit doar un angajat care avea grijă de toți cei 32 de beneficiari, dar care, fix când au intrat cei de la CRJ, făcea curățenie în sala de mese, astfel că nu a reieșit clar cu ce se ocupă exact.

La cea de-a doua vizită, pe lângă același angajat, care părea să aibă mai degrabă o funcție administrativă, la serviciu mai era o asistentă medicală. O altă doamnă asistent social a venit la centru la scurt timp după ce a fost sunată și anunțată de vizita CRJ, alături de încă o doamnă, psiholog. 

„În ceea ce privește aportul personalului medical în centrele de îngrijire socială vizitate, informaţiile furnizate la momentul vizitei au indicat că rezidenții nu au beneficiat de servicii psihologice, de asistenţă socială, îngrijire psihiatrică și somatică regulată și consecventă”, scriu monitorii CRJ în raport. 

Din discuțiile purtate de oamenii CRJ cu beneficiarii a rezultat că, de fapt, nu au nicio activitate toată ziua și că majoritatea nu au mai părăsit centrul de la momentul la care au ajuns acolo. 

„În ceea ce privește regimul de zi cu zi, nu a fost observată existenţa unei game de activități ocupaționale și recreative oferite rezidenților, ci activităţi de natură să infantilizeze, precum desen sau cântecele de tipul un elefant. (…) Partea principală a activității părea să fie aceea de a sta în curte sau în pat”, scriu cei de la CRJ în raportul citat. 

„Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați!”

Conform legii, beneficiarii au dreptul de a fi informați și de a li se prezenta mai multe variante pentru a putea alege locul în care urmează să locuiască. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și în cazul celor care au ajuns să fie închiși, împotriva voinței lor, în centrul de pe Șoseaua Urziceni, motiv pentru care aceștia s-au plâns în repetate rânduri, spunând, în esență, că vor să plece în altă parte. 

„În Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Armonia s-au primit plângeri că şeful centrului îi ţine sechestraţi împotriva voinţei lor”, scrie în raportul Centrului pentru Resurse Juridice.

Plângerile nu sunt însă deloc încurajate la „Armonia”.

La prima vizită a CRJ, de exemplu, una dintre rezidente a făcut o plângere către DGASPC Ilfov, chiar în fața polițiștilor chemați aici, prin care preciza clar că nu își dorește să locuiască acolo. 

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Cererea de mutare a uneia dintre beneficiare

În noiembrie, la a doua vizită, asistenta medicală a izbucnit și, de față cu monitorii CRJ, i-a reproșat aceleiași beneficiare, aproape răstit: „Toate astea [controalele n.r.] se întâmplă din cauza ta!”.

La aceeași vizită, monitorii au discutat cu o rezidentă care li s-a plâns celor de la CRJ că, de când „a fost forțată” să vină la acest centru unde armonia se găsește doar în nume, a fost de mai multe ori legată de mâini și de picioare. „Contenționată”, în limbaj de specialitate. Femeia doarme acum pe un pat metalic, direct pe o saltea, fără lenjerie și fără pernă, acoperită doar cu o pătură. Și salteaua, și pătura erau murdare și aveau inclusiv pete mici, maronii, posibil pete de sânge de la ciupituri de ploșniță. 

Acestea sunt condițiile la care sunt supuși cei care vor să plece din casa apropiaților ministrului Firea, dar nu reușesc.

„Condițiile de viață din Centrul Armonia sunt degradante”, conchid monitorii de la CRJ în raport.

Degradant, dar și ilegal?

Pentru ca acest coșmar pe care oamenii îl trăiesc aici să fie total, ei au ajuns în casa „Armonia” urmare a unui contract care pare a fi încheiat ilegal în vara anului 2021. 

Contractul încheiat de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz cu DGASPC Ilfov

În primul răspuns oficial primit de la DGASPC Ilfov la întrebările în legătură cu afacerea cu sfântul inventat, directorul instituției, Bogdan Iulian Pîntea, susține că ar fi atribuit contractul asociației în 2022. 

Având în vedere că documentul obținut anterior de reporteri arăta că DGASPC Ilfov le-a dat oamenilor ce gravitează pe lângă cuplul Firea-Pandele contractul în iunie 2021, am cerut clarificări. 

Direcția de Protecție Socială din Ilfov a transmis că a avut loc o „eroare de redactare” și a confirmat că a semnat, de fapt, contractul în 2021. Doar că, la acel moment, Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” nu avea licențiat niciun centru de îngrijire și asistență care să-i poată găzdui pe acești oameni.

De-aici suspiciunea de ilegalitate, căci fără licență, un astfel de centru nu poate să funcționeze, iar licența pentru Centrul Armonia a fost obținută abia în iulie 2022, adică un an mai târziu.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz are doar două CIA acreditate care dețin licență de funcționare

Au fost găzduiți beneficiarii în centrul nelicențiat din Afumați, deși legea interzice clar acest lucru? 

În cel de-al doilea răspuns, DGASPC Ilfov afirmă că nu, susținând că oamenii ar fi fost duși mai întâi în centrul din Pipera, licențiat în 2021, la scurt timp după semnarea contractului. 

Doar că directorul Pîntea minte. 

Într-un act adițional la contractul din 7 iunie 2021 obținut de reporteri scrie negru pe alb că „serviciile sociale (prestate în cadrul contractului, n.r.) vor fi furnizate în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Dizabilități Armonia din Șoseaua București-Urziceni 36 A”. 

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Act adițional 

Culmea este însă că, la articolul 5.5 din contract, „autoritatea contractantă”, adică DGASPC Ilfov, se obligă să-și ia înapoi oamenii în cel mult 48 de ore dacă partenerul din contract, adică Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, își pierde licența. 

Licență pe care asociația nu o are, de fapt, la momentul semnării contractului.

Sfidarea devine totală prin conținutul articolului 6.2: „Prestatorul (Sfântul Gabriel cel Viteaz, n.r.) garantează că îndeplinește toate condițiile legale pentru a furniza serviciile sociale contractate: acreditări, autorizări, licențieri.”

Așadar, Godei a garantat ce nu avea, apoi a semnat și banii au început să vină.

Cu toate astea, în 2022, buna colaborare dintre DGASPC Ilfov și asociația oamenilor ministrului Gabriela Firea ia forma unui nou contract, semnat pe 27.04.2022. Obiectul contractului e același ca la primul, „acordarea de servicii sociale de tip rezidențial persoanelor adulte încadrate în grad de handicap, domiciliate pe raza județului Ilfov”. 

Documentul îi garantează lui Godei un venit stabil din bani publici până în 30.04.2023.

Mai mult, printr-un act adițional semnat la finalul lui 2022, cu câteva zile înainte de Crăciun, prețul plătit pentru fiecare beneficiar crește de la 5.571 la 6.694 de lei. 

Adică și mai mulți bani pentru asociația care ține zeci de oameni bolnavi închiși printre ploșnițe și fecale.

Blatul total al DGASPC Ilfov cu sfântul Gabriel cel inventat

Aflați în monitorizare aici, cei de la CRJ au insistat ca DGASPC Ilfov să trimită un angajat responsabil de relația cu aceste centre care să constate, la rândul lui, condițiile inumane în care beneficiarii își duc zilele. Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav.

În opinia lui Țicu, acestor oameni le e mai bine la „Armonia” decât „să doarmă pe stradă”. Au un acoperiș deasupra capului și e suficient, „cu atât mai mult cu cât beneficiarii au afecțiuni psihice și alte opțiuni nu au”.

„Ne-a spus aceste lucruri și realmente ne-a șocat”, a declarat Georgiana Pascu după vizită. 

De ce vede omul de la DGASPC Ilfov atât de strâmb realitatea? Poate și pentru că asistentul social al centrului, Ramona Nicolae, este colega lui la DGASPC Ilfov, instituția care i-a trimis aici pe beneficiarii centrului, care plătește, deci, afacerea privată „Armonia” și care ar trebui să verifice dacă cei pentru care plătește bani grei lunar sunt tratați corect, omenește.

„Ramona Nicolae este asistent social în cadrul Centrului de intervenție în regim de urgență în domeniul asistenței sociale, situații de abuz, neglijare, trafic, migrație, repatrieri, violență domestică și telefonul social din DGASPC Ilfov, informație confirmată cu ocazia vizitei chiar și de dumneaei”, scriu cei de la CRJ în raport. 

Această calitate a Ramonei Nicolae este, de altfel, și publică: o găsiți în acest tabel la poziția 31.

Cu toate că lucrează din 2019 la DGASPC Ilfov, Ramona Nicolae a afirmat că nu apreciază că s-ar găsi în vreo situație de incompatibilitate sau conflict de interese.

Ramona Nicolae a avut chiar tupeul să vină cu mașina de serviciu de la DGASPC la centrul Armonia, odată chemată de cei de-aici după sosirea neașteptată a celor de la CRJ.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
. Mașina cu care a venit Ramona Nicolae, asistentul social al centrului Armonia și angajată DGASPC Ilfov

Carevasăzică, este în regulă ca și cineva care lucrează pentru instituția care ar trebui să monitorizeze activitatea partenerilor privați cu care Direcția are contracte să lucreze și pentru unul dintre centrele private pe care ar trebui să le controleze. 

Sau nu. În Codul de etică al DGASPC Ilfov, la articolul 5, scrie că angajații asistenței sociale din Ilfov „au datoria legală, morală și profesională de a se asigura că respectă întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților”. 

Neregulile descoperite de CRJ, dar negate de DGASPC Ilfov le-au fost semnalate și celor de la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). De la centru, sesizarea s-a trimis în teritoriu, adică la angajații din Ilfov, fieful Firea-Pandele, care au purces la control.

„Din discuțiile purtate cu beneficiarii selectați rezultă că aceștia sunt satisfăcuți de serviciile sociale oferite de centrul rezidențial și nu au semnalat forme de abuz sau exploatare”, a venit prompt răspunsul AJPIS Ilfov.

Răspuns AJPIS Ilfov la Armonia lui Godei

Totuși, CRJ a precizat clar în cele transmise AJPIS că cel puțin doi beneficiari, un bărbat și o femeie, și-au declarat dorința de a pleca oriunde, numai să nu mai stea în casa din Afumați.

Cumva obligați să lămurească și aceste cazuri punctuale, cei de la AJPIS Ilfov au ales să nu discute cu bărbatul, pe motiv că este pus sub interdicție din cauza tulburărilor psihice. Au cerut însă centrului să discute cu tutorele, o rudă care, evident, din diferite motive, a transmis că nu-l dorește înapoi acasă. 

Cu femeia au discutat, aceasta a susținut și în fața lor că vrea să plece de aici, dar și cazul ei a fost rapid pasat de AJPIS Ilfov: „serviciile sociale acordate beneficiarei (…) fac obiectul unei convenții încheiate de asociație (Sfântul Gabriel cel Viteaz, n.r.) cu DGASPC Ilfov prin care se asigură plata”, iar „reprezentanții centrului au constatat, în timp, că beneficiara oscilează în declarații, în funcție de dispoziția psihică sau emoțională, aceasta manifestând de la o zi la alta schimbări în ceea ce privește interesul de a rămâne în centru sau de a pleca”. În aceste condiții, AJPIS Ilfov i-a „dispus” lui Godei „măsura de a fi informați cu privire la rezoluția cererii beneficiarei”. 

Adică tot Godei, jupânul centrului de unde femeia vrea să plece și cel care încasează lunar, mai nou, 1.300 de euro mai degrabă degeaba pentru îngrijirea ei, să fie și cel care-i decide soarta.

La grămadă, bani să iasă

CIA Armonia nu este primul „brand” sub care această casă din Afumați găzduiește persoane care au nevoie de îngrijire. 

Înainte să fie CIA Armonia, în aceeași casă funcționa un cămin de bătrâni numit „Casa bunicilor”. Tot a lui Godei, dar pe o firmă: Creativ Home Concept SRL. 

Pe 22 noiembrie 2019, firma cu Godei unic acționar semnează un contract cu proprietarii casei din Afumați și deschide acolo punct de lucru. Afacerea Creativ Home Concept înflorește rapid.

În doar trei ani, asociatul unic Godei ajunge să aibă o cifră de afaceri care depășește un milion de lei.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Cifra de afaceri Creativ Home Concept SRL. Sursă: termene.ro

„Din informațiile primite, ar rezulta că în aceeași incintă au funcționat sau funcționează în continuare două servicii sociale. Cu privire la Căminului de Bătrâni Casa bunicilor, acesta apare menționat în registrul „Cămine pentru persoane vârstnice licențiate la 26.07.2021 (cod serviciu social 8730 CR-V-I)”, ca având o licență de funcționare din 2021 valabilă pentru cinci ani, însă nu cunoaștem dacă acest furnizor de servicii sociale mai funcționează în prezent sau nu în această incintă”, susțin cei de la CRJ în raport. 

Informațiile primite de reporterii CIM și Buletin de București de la DGASPC Ilfov rezolvă misterul: pe Șoseaua Urziceni 36A există și un cămin de bătrâni, și un centru de îngrijire și asistență, ambele ale lui Godei. Ori cel puțin așa se întâmpla în primăvara anului 2022, atunci când DGASPC a semnat în aceeași zi, pe 27 aprilie, contracte de furnizare de servicii sociale și cu Creativ Home Concept SRL, căminul de bătrâni, dar și cu Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, pentru CIA Armonia.

Acest lucru – respectiv să stea amestecați – ar fi „profund ilegal și dăunător pentru ambele categorii de beneficiari deopotrivă”, afirmă Georgiana Pascu de la CRJ în discuția cu reporterii.

Om bogat, om sărac

Dacă la prima vizită a CRJ la „Armonia”, în 7 septembrie, Ștefan Godei a coborât, tunând și fulgerând, dintr-un Mercedes de 120.000 de euro, la a doua vizită a echipei CRJ, în 1 noiembrie, același Godei părea alt om. Îmbrăcat mult mai modest și coborând dintr-o mașină normală, acum a părut să joace cartea omului trădat în parteneriatul cu DGASPC Ilfov.

Toate problemele găsite de cei de la CRJ în centrul Armonia sunt cauzate – spune el – de întârzierile cu care DGASPC Ilfov, partenerul său principal aici, la acest al doilea centru al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, îi plătește facturile.

„Nu vă mai chinuiți, doamnă, cu rapoarte și reclamații, că oricum închidem noi într-o lună, pentru că nu mai avem bani să plătim nimic, nu ne-a mai plătit DGASPC de mai bine de șase luni”, povestește Georgiana Pascu, liderul echipei CRJ, că i-ar fi spus Godei la cea de-a doua întâlnire.

Instituția care plătește pe două contracte pentru beneficiarii din casa „Armonia” susține, însă, contrariul. „Plățile către furnizori sunt la zi”, scrie într-un răspuns oficial trimis reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București de DGASPC Ilfov.

De pildă în octombrie, adică fix în luna precedentă celei de-a doua vizite făcute de CRJ, Godei ar fi primit aproape 95 de mii de lei de la DGASPC. Pentru cele șase luni în care Godei i-ar fi „îngrijit” pe beneficiari gratis, așa cum spune el, asociația pe care o conduce ar fi încasat, de fapt, aproape 100.000 de euro doar pe CIA Armonia. Plus ce-a mai „ciupit” pe căminul de bătrâni. 

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Răspunsul oficial al DGASPC Ilfov

Când vine moartea

În balamucul dintre ce apare în hârtii și realitatea din casa din Afumați există o singură certitudine pentru cei ținuți aici, mulți împotriva dorinței lor: moartea.

Deși departe de a fi bătrân, pe vremea când în acte aici funcționa doar un cămin de bătrâni, aici a fost adus și Silviu Duță, tânărul de 37 de ani care a murit la final de octombrie 2022, la trei luni după ce în casa din Afumați a început să funcționeze legal și CIA Armonia. 

El nu a fost nicidecum singura persoană decedată dintre beneficiarii de aici. Cei de la CRJ au adunat informații despre alte câteva decese ale beneficiarilor din casa din Afumați care, din 2019, sub diferite forme, este, în esență, centru pentru persoane defavorizate controlat de asociația condusă de Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, apropiați ai cuplului de jupâni ai Ilfovului Pandele-Firea.

Deși nu au putut prezenta o statistică oficială cu privire la decese, monitorii CRJ au reconstituit, din discuțiile cu angajații, o listă cu alți șapte beneficiari decedați doar în ultimul an.

Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
Notițele luate de unul dintre monitorii CRJ în timpul discuției cu asistenta medicală

Nu este clar câte persoane au murit în casa din Afumați pe când era cămin de bătrâni și câți după ce a devenit și centru de îngrijire și asistență (CIA) pentru persoane cu dizabilități.

„Esențial este numărul considerabil de decese survenite în acest centru și faptul că, din informațiile primite, nu rezultă că acestea ar fi fost notificate organelor competente, deși cauzele producerii acestora impuneau sesizarea”, susține CRJ în raportul de vizită.

Reacții. Sau, mai precis, non-reacții

Am sunat la Ștefan Godei, președintele asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, pentru a afla detalii despre activitatea CIA Armonia. Nu a răspuns, însă a sunat înapoi câteva minute mai târziu. Când reporterul și-a declinat identitatea și i-a spus ce anume vrea să afle de la el, Godei s-a scuzat, impacientat, spunând că este „cu copilul la spital”, după care a închis telefonul. 

După alte câteva minute, Godei a sunat din nou pe mobilul pe care discutase cu reporterul cu doar câteva minute mai devreme. A realizat rapid că a sunat la alt număr decât și-ar fi dorit și a închis telefonul. Se afla într-o mașină, judecând după zgomotul de fond din cele câteva secunde cât a durat această a doua convorbire. Am revenit, dar nu ne-a mai răspuns.

Fratele său, Dan Godei, este, formal, șeful CIA Armonia. L-am sunat, ne-a răspuns, însă după ce i-am spus cine suntem și ce vrem s-a scuzat spunând că a ajuns acasă și este cu familia la masă, după care a închis și el telefonul. Am revenit și la el, dar nu a mai răspuns.

Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a ministrului egalității de șanse Gabriela Firea și vicepreședinte al Asociației Gabriel cel Viteaz care operează CIA Armonia, nu a răspuns la telefon. I-am transmis un mesaj pe WhatsApp, spunându-i că dorim să discutăm despre activitatea acestui centru. Ne-a răspuns tot, printr-un mesaj, cu fix aceleași cuvinte pe care ni le-a transmis, cu o săptămână în urmă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Egalității de Șanse, unde Ligia Gheorghe este consilier al ministrului Gabriela Firea:

Eu mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Director al asociației în martie 2022. Precizez că era o funcție neplătită.

Am revenit cu un nou mesaj, transmițându-i că demisiile din comitetul director al asociațiilor trebuie validate de instanță, întrucât reprezintă modificări ale actelor constitutive. I-am solicitat numărul hotărârii judecătorești prin care instanța a consfințit demisia. 

Ligia Gheorghe a răspuns, transmițându-ne că nu se consideră responsabilă de modul în care asociația a acționat „în această speță”. 

„Ceea ce știu foarte sigur este că mi-am dat demisia, așa cum v-am spus”, a conchis Ligia Gheorghe, fără a putea prezenta hotărârea judecătorească în lipsa căreia demisia ei, și dacă ar exista, formal, în scriptele organizației, nu ar avea o valoare mai mare decât foaia de hârtie pe care este scrisă.

În urmă cu o săptămână, reporterii CIM și Buletin de București au publicat o investigație în legătură cu un alt centru operat de Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz. În fața aceluiași răspuns precum cel de-acum din partea Ligiei Gheorghe, după consultarea unui avocat, scriam că am verificat dacă Ligia Gheorghe chiar și-a dat demisia din poziția de conducere în asociație. Am găsit pe portalul instanțelor un proces prin care asociația cerea, într-adevăr, o modificare a actului constitutiv, în februarie 2022 (nicidecum în martie, așa cum susține acum Ligia Gheorghe). Din studierea hotărârii, însă, am realizat că este vorba doar de modificarea adresei sediului, nicidecum vreo mențiune cu privire la componența consiliului director inițial, cu Ligia Gheorghe vicepreședinte.

***

Reporteri: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) și Bianca Albu (Buletin de București)
Editor: Oana Despa
Grafică: Cosmin Pojoranu&Team Funky
Au contribuit: Șerban Suciu și Alexia Ardereanu

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Qwert   •   09.07.2023, 01:52

O investigatie jurnalistica adevarata . Felicitari! Cat despre ce se intampla acolo, cuvintele sunt inutile.

misu50   •   02.02.2023, 14:58

Cei care se asteapta ca pe unde trece Firea sa miroase a lavanda se inseala amarnic...Pai n-a lucrat ea la latrine?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
Știrileprotv.ro
Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Libertateapentrufemei.ro
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
FANATIK.RO
Șofer din România, considerat erou în Spania. Cum a scos cu TIR-ul său o mașină aflată în mijlocul puhoaielor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Municipiul în care românii vor plăti cu 500% mai mult impozit dacă sunt proprietarii acestor case. Data de la care vor intra în vigoare noile taxe
FANATIK.RO
Municipiul în care românii vor plăti cu 500% mai mult impozit dacă sunt proprietarii acestor case. Data de la care vor intra în vigoare noile taxe
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Financiarul.ro
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI