Fostul campion la tenis Ilie Năstase a fost surprins zilele trecute în timp ce arunca cu cafea, peste un cort de campanie al PMP cu chipul lui Traian Băsescu, fostul președinte al României.

Preşedintele PMP Bucureşti Cristian Petrescu a depus, marţi, la BEC o sesizare în legătură gestul făcut de Ilie Năstase, cerând sancţionarea acestuia, potrivit legii, cu amendă între 1.000 şi 2.500 lei pentru deteriorarea materialelor electorale.

„Sesizare faptă contravenţională a numitului Ilie Năstase prin care vă solicităm să luaţi măsurile necesare şi să sesizaţi autorităţile competente în vederea atragerii răspunderii contravenţionale a domnului Ilie Năstase pentru distrugerea, deteriorarea şi murdărirea afişelor electorale aparţinând subscrisei (PMP Bucureşti – n.r.). Apreciem că acest gest deplorabil al domnului Ilie Năstase, personalitate publică ce se bucură de o notorietate răspândită, general în Armata română şi candidat la alegerile europarlamentare din anul 2019 de pe listele partidului U.N.P.R., denotă o totală lipsă de respect atât faţă de scrutinul electoral pentru alegerea membrilor în Parlamentul European, dar mai ales faţă de toţi cetăţenii simpatizanţi ai subscrisei şi ai domnului preşedinte Traian Băsescu”, scrie Cristian Petrescu, în sesizarea depusă la BEC, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă se teme de consecinţe, în condiţiile în care liderul PMP Bucureşti a anunţat că va sesiza BEC referitor la acest scandal, fostul mare campion ATP a răspuns: „Păi şi eu pot să fac plângere că m-a făcut golan, pot să fac plângere că a furat navele, o să fac plângere că a luat un apartament gratis de la primar. Toate astea o să le fac şi eu”.


Citește și:

Un român a dat în judecată Grupul Renault. Acuză constructorul că a vândut motoare cu defecte de fabricație

Urmărește-ne pe Google News