Fotografia lui Nicolae Ciucă de pe coperta cărții „Un ostaș în slujba țării” este prezentă pe 400 de panouri de outdoor în orașele, pe autostrăzile și pe drumurile naționale din România, arată Snoop.ro. Potrivit sursei citate, publicitatea outdoor plătită de liberali pentru cartea lui Nicolae Ciucă a fost de două milioane de euro pentru trei luni, iar până la finalul anului, afișarea volumului lui Nicolae Ciucă va costa, în total, peste 4 milioane de euro.
Explicaţiile PNL
„Partidele politice beneficiază de subvenţie din partea bugetului de stat, potrivit legii. Fiecare partid îşi stabileşte priorităţile legate de promovarea activităţilor sale, în funcţie de canalele de comunicare de care este interesat (presă scrisă ori audiovizuală, mediul online, outdoor, pliante etc.). De altfel, PNL – precum şi celelalte partide – foloseşte aceste fonduri pentru a promova activitatea partidului, conducerea formaţiunii, candidaţii, atât prin campanii de panotaj outdoor, cât şi alte metode. Toate partidele investesc sume din subvenţie pentru comunicare, presă şi propagandă şi se înscriu în firescul comunicării politice, cu respectarea legii. Primul lider de partid care a beneficiat de o asemenea promovare a fost Cătălin Drulă, pe atunci preşedintele USR. În prezent, un alt lider de partid – George Simion, preşedintele AUR – îşi promovează, în acelaşi mod, un plan electoral prezentat în afara perioadei legale pentru acest tip de campanie. Dintre formaţiunile politice, PSD a cheltuit cele mai mari sume pentru activităţi de promovare”, transmite joi PNL, într-un comunicat intitulat „Clarificări importante în ceea ce priveşte campania de panotaj a PNL”.
Liberalii precizează că acţiunile de promovare actuale reprezintă o activitate firească de informare a publicului despre activitatea PNL şi a preşedintelui partidului, realizate într-un mod perfect transparent şi legal.
„PNL subliniază că panourile publicitare au fost rezervate şi contractate încă din luna februarie 2024 pentru întregul an, având în vedere toate campaniile electorale şi materialele de promovare ale partidului. Aceste panouri nu au fost destinate exclusiv promovării cărţii preşedintelui, fiind utilizate şi pentru evenimente precum congresul Partidului Popular European şi pentru Ziua Partidului. În calitate de principal partid al dreptei, PNL consideră că este important ca oamenii să cunoască experienţa şi viziunea preşedintelui partidului, principalul vector de imagine al formaţiunii”, se arată în comunicatul PNL.
Formaţiunea apreciază ca „extrem de utilă”, pentru corecta informare a opiniei publice, o comparaţie a sumelor investite de PNL cu cele alocate de alte partide pentru întregul mix de comunicare. „Manifestarea aceleiaşi transparenţe ar trebui să vină din partea tuturor partidelor. Spre deosebire de alte formaţiuni politice, PNL a răspuns întrebărilor venite din partea presei”, argumentează PNL.
De asemenea, precizează că volumul urmează să fie lansat în perioada următoare, iar toate veniturile vor fi direcţionate către susţinerea unor iniţiative caritabile.
„Scopul acestui comunicat este informarea corectă a opiniei publice şi combaterea intoxicărilor oponenţilor politici, care cheltuie sume exorbitante din subvenţia primită din bani publici pentru amplificarea acestor atacuri”, subliniază formaţiunea condusă de Nicolae Ciucă.
Explicaţiile PNL vin la o zi după ce snoop.ro a relatat că liberalii au plătit două milioane de euro din bani publici pentru promovarea cărţii lui Nicolae Ciucă, „Un ostaş în slujba ţării”. Discuţia pe această temă a dus la un schimb de replici între liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi Ciucă.
Marcel Ciolacu a evitat să comenteze subiectul, declarându-se însă convins că, având în vedere intensa promovare, cartea lui Ciucă va fi „un bestseller”. În replică, Ciucă i-a recomandat lui Ciolacu „să citească şi el cartea, poate avea multe de învăţat”.