”L.Dragnea convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară. Tudose a anunțat că ar fi vorba de o lege privind fuzionarea ELCEN cu RADET. Înclin să cred că poate fi vorba și de ceva mai serios ținut deocamdată în secret. De aceea, îl întreb public pe L.Dragnea câteva lucruri:
- Intenționează să propună un proiect de lege privind crearea Fondului Suveran de Investiții acum în sesiunea extraordinara? A avut discuții pe această temă, recent, în Grecia?
- Daca da, cu cine a avut acele discuții și ce a hotărât să facă în urma lor?
- Este adevarat ca a avut discuții și pe teme de Justiție și ce a hotărât în urma lor?
- În Fondul Suveran ar urma să intre, conform declarațiilor anterioare ale lui L.Dragnea, acțiuni ale statului la cele mai profitabile societăți de stat?
”Publicul din România, cetățenii români, au dreptul să afle răspunsurile la aceste întrebări”, mai spune Predoiu în postarea de pe Facebook.
Citește și: Românul care vinde dulciuri din Transilvania în Statele Unite. Colacul secuiesc e preferatul americanilor
Recent, fostul premier Sorin Gindeanu spunea că au existat ”nuanţe” prin care i s-a transmis să dea Ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare, însă a refuzat, pentru că era vorba despre sume foarte mari de bani, care ajungeau la 10-12 miliarde de euro.
El și-a exprimat convingerea că nici actualul premier, Mihai Tudose nu va face acest lucru. Premierul Tudose a afirmat, însă, că înființarea Fondului se va face prin decizia Parlamentului.
Secretarul general al PSD, Marian Neacșu a anunțat că proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) urmează să obţină avizele necesare din partea ministerelor, pentru a putea fi supus dezbaterii Parlamentului, cel mai probabil la începutul sesiunii parlamentare din toamnă.
„Este în faza în care, în momentul acesta, obţine avizele pe circuitul interministerial, din câte cunosc. S-a discutat puţin despre el astăzi, în prezenţa vicepremierului Ciolacu, care gestionează colectivele interministeriale. Înţeleg că este în faza în care obţine avizele de la ministere”, a spus Neacșu.