PNL cere audierea ministrului de Finanțe, în Parlament, pe tema legii salarizării unitare. Deputatul PNL Laurenţiu Dan Leoreanu, membru al Comisiei de buget-finanţe, spune că ministrul trebuie să precizeze clar dacă legea salarizării unitare este sustenabilă sau nu.

„Comisia Europeană a confirmat ceea ce PNL spune constant despre legea salarizării unitare formulată ‘pe genunchi’ de PSD şi de Guvernul Grindeanu: deficitul bugetar va creşte semnificativ din cauza reducerilor de taxe şi a cheltuielilor publice ridicate, iar legea salarizării va genera un risc semnificativ pentru estimările fiscale. Se pare că inclusiv PSD şi Liviu Dragnea ştiu acest lucru, din moment ce au venit cu măsurile cinice şi disperate care presupun plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor sau supraimpozitarea veniturilor realizate din activităţi part-time, potrivit Programului de Convergenţă”, declară Leoreanu.

Potrivit acestuia, PSD şi Liviu Dragnea vor să adopte legea salarizării „pe repede înainte”, până la finalul actualei sesiuni parlamentare, astfel că invitarea ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, în cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe, este necesară pentru a explica nu doar Parlamentului, dar întregii opinii publice cum are de gând să aplice legea salarizării unitare într-un mod responsabil.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

”Nu are sens să aprobăm o lege a salarizării unitare, care să satisfacă orgoliul lui Liviu Dragnea timp de câteva luni, pentru ca apoi generaţii întregi să plătească cu tăieri salariale şi creşteri de taxe şi impozite”, afirmă Leoreanu.

Totodată, deputatul liberal arată că există informaţii conform cărora Viorel Ştefan va fi remaniat pentru că nu ar susţine această lege.

„Până acum, singurii care au comunicat pe tema legii salarizării unitare sunt Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu şi, timid, premierul Sorin Grindeanu. Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a fost deosebit de tăcut pe acest subiect. Mai mult, potrivit unor informaţii din spaţiul public, Viorel Ştefan urmează să fie remaniat inclusiv pentru că şi-ar fi exprimat dezacordul asupra acestei legi. De aceea, consider că se impune să îl chemăm pe domnul Viorel Ştefan în Comisiile reunite de buget-finanţe şi să ne spună, personal, dacă are încredere că legea salarizării unitare, în forma sa actuală, nu va băga România în colaps”, a mai spus deputatul PNL.

Săptămâna trecută, Sindicaliştii din cadrul confederaţiei Cartel Alfa s-au declarat nemulţumiţi de inexistenţa unei grile de salarizare pentru bugetarii din administraţia publică centrală. Anunțul a fost făcut, marți, la Parlament, de secretarul general al organizaţiei, Petru Dandea. El a fost prezent la ședința comisiilor comune de muncă din cele două Camere.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Sindicaliștii au arătat că este necesară în legea salarizării unitare o grilă pentru administraţia publică locală.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi afectat grav
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi afectat grav
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI