Liberalii cer demiterea de îndată a prefectului Capitalei, Speranța Cliseru, pentru că a eșuat în a constata ilegalitatea delegării serviciilor către companiile municipale înființate ilegal de primarul general Gabriela Firea.

Ciprian Ciucu, membru PNL în Consiliul General al Municipiului București, a transmis că Guvernul trebuie să o demită imediat pe Speranța Cliseru din funcția de prefect al Capitalei, pentru că a eșuat în a constata ilegalitatea delegării serviciilor către companiile municipale înființate ilegal de către Gabriela Firea, cu toate că i s-a atras repetat atenția de către Opoziție.

Mai mult, potrivit lui Ciucu, în ședințele CGMB, pe vreme în care nu era încă prefect, dar făcea parte din echipa primarului Gabriela Firea, s-a pronunțat de mai multe ori în favoarea înființării acestor companii, fără respectarea legii, în sensul fundamentării legale greșite, la articolul care prevedea posibilitatea luării deciziei cu majoritatea voturilor membrilor CGMB, și nu cu două treimi, așa cum prevede în mod clar și explicit Legea Administrației Publice Locale.

„Speranța Cliseru este omul de casă al familiei Firea – Pandele, a dat concurs și a fost angajată la Primăria Municipiului București pe o funcție publică tocmai pentru a putea fi delegată, din funcția publică, în funcția de prefect al Capitalei. Nu avem încredere că: (1) Speranța Cliseru acționează cu integritate, (2) efectuează cu bună-credință controlul legal al actelor Primăriei Capitalei, (3) își exercită funcția în interesul cetățenilor și al Guvernului”, mai spune Ciucu.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

USR București a anunțat, joi seară, că instanța, respectiv Curtea de Apel București, a decis anularea hotărârilor Consiliului General prin care au fost înființate cele 22 de companii ale Primăriei Capitalei. Companiile municipale au fost înființate în 2017, din dorința primarului Gabriela Firea de a schimba modelul administrativ. De atunci, Primăria Capitalei a pompat în ele, prin majorări succesive de capital, peste două miliarde lei, arată sursa citată.

Companiile municipale au, pentru anul acesta, un buget de 1,2 miliarde lei, câteva mii de angajați, iar municipalitatea a delegat către ele majoritatea serviciilor de interes public, de la administrarea parcărilor, iluminat public, întreținere străzi, semafoarele sau cimitirele.

Decizia instanței este definitivă și vine după ce USR București a dat în judecată municipalitatea, în 2017, pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal.


Citeşte şiSECRETELE „COLECTIV”: Procurorii au chemat la audieri, ca martori, zeci de medici ATI de la cele 12 spitale care au tratat răniții de la „Colectiv”! „Nici măcar piele pentru grefe nu exista, dar ministerul spunea că avem de toate!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI