Semnalul l-a dat, marți noaptea, deputatul PNL Adriana Săftoiu. Ea a scris pe Facebook următorul mesaj: ”Cred că doar alte alegeri mai pot restabili situatia! Partidele care nu sunt de acord cu acest gest incalificabil al PSD, care domină Parlamentul, trebuie să demisioneze ducând la alegeri anticipate! PNL are maine de decis parcursul!”.

Alina Gorghiu, fostul lider al PNL, i-a replicat acesteia:”Împărtășesc punctul de vedere al Adrianei. Trebuie sa decidem rapid ce direcție va urma PNL”.

Liberalii vor avea miercuri o şedinţă în care vor analiza din nou această ipoteză a demisiei în bloc a tuturor parlamentarilor.

PNL a anunțat deja că va depune miercuri moțiune de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu.

Cum se pot declanșa alegerile anticipate

Demisia în bloc a unei părți a parlamentarilor poate fi o variantă care ar putea duce la declanșarea alegerilor anticipate. Această procedură nu este prevăzută în vreo lege şi nici în Constituţie. Astfel, dacă demisionează 50% plus unul din parlamentari, există o consecinţă clară, și anume că nu mai pot fi adoptate legi, hotărâri şi regulamente, pentru că dispare cvorumul de lucru.

În plus, apare şi imposibilitatea formării unei majorităţi absolute pentru legile organice. Cu toate acestea, nu există nicio garanție că se poate ajunge la alegerile anticipate printr-un astfel de gest al unor parlamentari. În plus, majoritatea PSD, ALDE, alături de UDMR și minorități este confortabilă în Parlament, în acest moment.

Guvernul a adoptat ordonanta graţierii, marţi. Miniștrii au adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse și  și Ordonanța de modificare a Codurilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Florin Iordache, la Palatul Victoria, la finalul ședinței de Guvern, la ora 22.00. Proiectele controversate nu s-au aflat pe ordinea de zi oficială a ședintei Executivului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News