Liderii PNL au discutat, marţi seară, o rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a partidului. Rezoluţia prevede demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta, informează Mediafax.
„Îi cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Victor Ponta a primit mandatul şi apoi învestitura ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL din care şi liberalii făceau parte, în urma unui vot al românilor… Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale… Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie”, a declarat preşedintle PNL, Crin Antonescu.
Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit „Uniunea Social-Liberală” şi de a rămâne în Guvern.

 
 

Urmărește-ne pe Google News