„Avocatul Poporului lipseşte şi de această dată, este iar în concediu, chiar dacă avem pe masă o ordonanţă de urgenţă a Guvernului cu măsuri fiscale criminale pentru economie, care vor afecta grav nivelul de trai al populaţiei, care va plăti costul acestor măsuri aberante. În documentul pe care l-am depus am invocat temeiuri de neconstituţionalitate pe care Avocatul Poporului ar trebui să le sesizeze la Curtea Constituţională. Vorbim despre o ordonanţă fiscală cu măsuri criminale pentru economia României, care va ucide creşterea economică a ţării în anul 2019 şi costul acestor măsuri va fi plătit de toţi românii”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, la sediul CCR.

El a menţionat că „plafonarea preţului la gaze şi la energia electrică este o minciună şi este o măsură cu dedicaţie pentru anumiţi băieţi deştepţi din acest sector, şi nu pentru populaţie”.

„Vorbim despre faptul că această plafonare la gaze şi la energia electrică se face la producător şi ea se va resimţi doar la nivelul unor consumatori care au contracte direct cu producătorii de energie electrică sau de gaze naturale, în timp ce populaţia va trebui să suporte costul noului impozit de 2% pe cifra de afaceri care se va aplica tuturor companiilor din sectorul energetic”, a mai spus el.

Dancă a adăugat că taxa pusă pe cifra de afaceri pentru sectorul telecom este „specifică regimurilor autoritare, care vor să restricţioneze accesul populaţiei la informaţia liberă şi de calitate”, apreciind că această taxă va creşte factura românilor la serviciile de telecomunicaţii şi internet.

„În această ordonanţă se mai vorbeşte de o aberaţie care nu mai există nicăieri în lume, stabilirea unei taxe pe activele bancare în funcţie de un indicator stabilit de piaţa liberă interbancară, în funcţie de Robor, şi este o minciună grosolană că această măsură va duce la limitarea Robor, pentru că acest lucru nu este posibil, acesta fiind un rezultat al cererii şi ofertei de împrumuturi pe piaţa interbancară. Această taxă va duce la creşterea ratelor românilor care au făcut împrumuturi la bănci”, a menţionat Dancă.

La rândul său, preşedintele Comisiei juridice a PNL Bucureşti, Cristian Băcanu, a precizat că OUG 114/2018 a fost dată cu încălcarea articolului 115 din Constituţie, în sensul că nu există nicio urgenţă pentru a fi adoptată, Guvernul „nu a fost capabil să explice urgenţa pentru toate măsurile”.

„Pe de altă parte, vorbim despre o ordonanţă care a fost scrisă în bătaie de joc, sunt foarte multe texte care sunt neclare, nu corespund criteriului de calitate pe tehnică legislativă şi atunci vorbim de încălcarea articolului 1 al Constituţiei, cu trimitere la Legea privind tehnica legislativă 22/2000. Vorbim despre o ordonanţă care încalcă principiul pieţei libere, prin aceea că se instituie nişte preţuri fixe pentru gaz, de pildă, dar pentru producţie, ceea ce înseamnă că populaţia va plăti mai mulţi bani pentru factură, pentru că va fi încărcat preţul pe distribuţie şi pe transport. Vorbim despre încălcarea articolului 35 din Constituţie şi despre încălcarea articolelor 119 şi 120 din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, vorbim şi despre încălcarea unei directive, despre încălcarea articolului 44 din Constituţie privind dreptul la proprietatea privată şi despre încălcarea dreptului constituţional la pensie, pentru că Guvernul a introdus nişte măsuri care îi vor afecta pe toţi cei care au bani în Pilonul 2 de pensii”, a explicat Băcanu.

Guvernul a adoptat în şedinţa de Guvern din 21 decembrie mega-ordonanța de urgență care include mai multe măsuri fiscale contestate. „Taxa pe lăcomie” urmează să fie plătită de bănci în cazul în care ROBOR trece de 2%. Indicele ROBOR reprezintă media dobânzilor cu care băncile se împrumută între ele, iar în funcție de acesta se calculează dobânzile la creditele în lei.

Citeşte şi: Să te machiezi și să-ți cari soțul în brațe. Cum arată viața Loredanei Popa, femeia care nu cedează în fața maladiei Huntington, boala de care suferă bărbatul ei

 
 

Urmărește-ne pe Google News