„Supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanţe, cât şi Ministerul Muncii. PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliţie şi a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică şi a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roşie pe care PNL a refuzat să o treacă. Prin acea măsură, PSD a mărit taxele pe muncă ale românilor care lucrau 2 sau 4 ore, rezultând dispariţia netă a zeci de mii de contracte de muncă. Nu se poate ca acum să încerce să îşi răscumpere greşeala faţă de acei oameni, sufocând mediul de afaceri şi luând decizii care vor duce la creşteri de preţuri pentru bunuri şi servicii”, arată comunicatul de presă al liberalilor.
Liberalii au precizat că, dacă va fi redusă taxarea muncii punând presiune pe mediul de afaceri, puterea de cumpărare a românilor nu va creşte. „Dacă PSD îşi doreşte cu adevărat să îi ajute pe români, atunci aşteptăm de la ministrul de Finanţe de la PSD, Adrian Câciu, un plan pentru scăderea inflaţiei şi pentru ca România să se împrumute la dobânzi mai mici. Acestea sunt măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni”, se mai arată în mesajul liberalilor.
Comunicatul PNL a venit în contextul în care PSD a transmis că „taxa de solidaritate este necesară pentru scăderea impozitării muncii”.
„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României”, a anunțat partidul condus de Marcel Ciolacu.
„PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu, care contribuie substanţial la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor, în contextul inflaţionist global”, a mai transmis PSD.
Scăderea inflației, o prioritate a Guvernului
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat încă din 30 ianuarie, după discuțiile cu reprezentantul FMI la București, că România are ca prioritate scăderea inflației „în perioada următoare”, în contextul în care anul 2022 s-a încheiat cu o rată anuală a inflației de 16,4%, iar față de decembrie 2021, rata inflației este dublă.
Ministrul PSD de finanţe, Adrian Câciu, a afirmat pe 12 ianuarie că rata inflaţiei va scădea sub 10% până la finalul lui 2023, susținând că puseul inflaţionist s-a încheiat.