În timpul discursului de la Suceava, liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrerupt de un bărbat care i-a spus că PSD nu a făcut nimic.
„Gândiți-vă… zeci de ani de zile cum nu s-au interesat de satul românesc! Ce am făcut noi?„, a spus Dragnea, de la tribună.
O persoană din public i-a răspuns: „Nimic!”
Liviu Dragnea a intervenit imediat, vizibil nervos: „Nimic ești tu, ți-o spun direct! Ai răbdare să-ți spun ce am făcut noi, mincinosule! Am mărit salariile la medici, așa cum n-au fost niciodată în România…”
Bărbatul a fost scos din mulțime imediat după schimbul de replici.
În imaginile surprinse în timpul discursului lui Liviu Dragnea se vede cum bărbatul care l-a contrazis este escortat afară de mai mulți bărbați, printre care se numără și primarul de la Moara, Eduard Dziminschi, potrivit Digi24.
Bărbatul care a întrerupt discursul este bruscat și împins într-un gard, însă pe filmare nu se aude ce îi spun cei care l-au dat afară.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru în comisia de Apărare din Camera Deputaţilor, i-a cerut socoteală ministrului de Interne, Carmen Dan, după ce imaginile au ajuns în spațiul public.
„Eu sper că mâine ministrul de Interne Carmen Dan ne va comunica cine sunt cei care l-au agresat pe cetățeanul din Suceava care a îndrăznit să spună „nimic” în fața fanfaronadei lui Dragnea. Nu a jignit în niciun fel, nu a fost agresiv, omul pur și simplu a răspuns unei intrebari pe care oratorul si-a asumat-o. Și tot mâine sunt convins că ministrul Carmen Dan ne va comunica amenzile aplicate cerberilor pesediști care nu aveau niciun drept să facă pe jandarmii„, a anunţat Raeţchi, pe Facebook.
Deputatul PNL mai anunţă că va face și un demers oficial în acest sens, fiind dispus să ceară chiar și audierea ministrului în Comisia de Apărare.
„În țara asta, totuși, oamenii au dreptul să spună „nimic” și au dreptul să strige că regele e gol”, mai afirmă Raeţchi.
Citeşte şi: