• În primele episoade v-am prezentat cum se ajută afaceriștii partidului din bani publici și cum sunt distribuite fondurile guvernamentale în funcție de carnetul de partid.
  • Prima grijă a PNL, după câștigarea guvernării, a fost realegerea lui Klaus Ioahnnis, indiferent de mijloace.
  • PNL a sabotat șansele USR, pentru a nu avea un adversar prea puternic în 2020.
  • Partidul a scos la vot și persoanele cu dizabilități, ca să-și facă norma.

Miza anului 2019 a fost, pentru PNL, realegerea președintelui Klaus Iohannis. Partidul și-a pus toate resursele în slujba acestui scop. În Tulcea, șeful organizației Județene a simțit nevoia de a avea o publicație online dedicată partidului.

“14.10.2019, 20.10 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Dragi prieteni, două informații:
14.10.2019, 20.13 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): 1. Am făcut un ziar al nostru. Tulcea civică.
Putem scrie, putem promova, orice proiect al nostru și al partenerilor noștri. https://tulceacivica.ro
14.10.2019, 20.14 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Scrieti către ziarist, el vă va suna, etc. Il cheamă Marius NAUM.
14.10.2019, 20:20 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Adresa de email și telefonul vi-l dau imediat.
Nu vă costă nimic. (Doar din cotizația strânsă la momentul actual)
Când nu faci compromisuri majore, când nu vrei sa primesti sponsorizări pentru a amaneta funcții, reușești să te descurci”.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Când l-a atacat pe nepotul Antonescu a pus capac!

tulceacivică.ro există în continuare, doar că nu se mai postează de ceva vreme, relația dintre “ziarist“ și partid fiind una cu năbădăi.

În repetate rânduri, la ore târzii din noapte, Marius Naum posta pe Facebook acuze la adresa membrilor PNL, care îl nemulțumeau că nu dau suficiente like-uri și share-uri materialelor publicate pe tulceacivica.ro. Posta și apoi ștergea.

Povestea a încetat brusc pe 1 aprilie 2020, după ce Marius Naum l-a atacat în mediul online pe Cristian Antonescu, nepotul fostului președinte PNL Crin Antonescu și apropiat al primarului din Luncavița.

Aceeași primărie îi acordase “jurnalistului” de-a lungul timpului mai multe contracte de consultanță juridică: “PNL Tulcea dezaprobă articolele publicației online Tulcea Civică, semnate de Marius NAUM și comentariile acestuia la reacțiile cititorilor, lipsite de etică și bun simț, care încalcă regulile deontologice. Orice formă de colaborare sau asociere între organizația județeană pe care o conduc, membrii PNL și această publicație încetează. Ștefan ILIE, Președintele PNL Tulcea, Primarul Comunei Luncavița”, este mesajul de pe pagina de Facebook a PNL Tulcea.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
PNL-Leaks 3 | Cum a sabotat PNL candidatura lui Dan Barna la prezidențialele din 2019. Cioloș: “De ce se tem nu vor scăpa!“

USR trebuia stopat din fașă, ca să nu crească până în 2020

În noiembrie 2019 principalul adversar al președintelui Iohannis nu era Viorica Dăncilă, ci Dan Barna, candidatul alianței USR-PLUS.

După scorul surprinzător obținut la alegerile europarlamentare, Dan Barna avea șanse foarte mari să ajungă în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale. Iar de acolo se juca.

PNL, partid care astăzi se aliază cu USR-PLUS în diverse orașe, a avut însă foarte mare grijă ca Dan Barna să nu ajungă în turul al II-lea. S-a speculat mult în perioada respectivă pe marginea unui posibil blat între PNL și PSD în turul I al alegerilor prezidențiale, dar nu a existat niciodată vreo dovadă. Libertatea vă prezintă, astăzi, câteva fapte. Scrise.

“A nu da posibilitatea USR de a fi pe 2 la finalul votării”

Pe 10 noiembrie 2019, după o audio-conferință cu responsabilii din partid, Ștefan Ilie, președintele organizației județene a PNL Tulcea postează în grupul de WhatsApp “primari PNL 2020” (devenit ulterior “Primari PNL #SEPOATE!“):

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

“10.11.2019, 15.18 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Stimați colegi, am avut audioconferintă. Situația nu este bună. Trebuie să ne mobilizam să aducem lumea la vot. Suntem sub media pe țară, iar USR  în felul asta va fi pe 2. Asta înseamnă că în turul 2 va urca la 35% ce va face USR un competitor mare împotriva noastră la alegerile din 2020.
Trebuie urgent să ne mobilizam să aducem oamenii la vot pentru a nu da posibilitatea USR de a fi pe 2 la finalul votării. 
Sunați consilierii, prietenii, vecinii, etc, care la randul lor să aducă lumea la vot!”.

Deși la nivel declarativ, oficial, dușmanul președintelui și al PNL era PSD, se dovedește că, de fapt, grija partidului prezidențial a fost să nu lase USR și PLUS să devină adversari prea puternici. 

Am încercat să obținem reacții de la cei doi copreședinți USR-PLUS.

Dan Barna, principala victimă a blatului din 2019, nu a dorit să comenteze.

Reproducem însă declarația lui Dacian Cioloș: “Nu mă surprinde deloc. Ăsta e modul agresiv de a-ți trata potențialii parteneri ca adversari, iar politica la noi se face cu lovituri sub centură, pe la spate, și cu victimizări pe față. Noi ne bazăm pe mobilizarea celor care vor schimbarea felului de a face politică și nu pe fairplay-ul competitorilor”.

Fuziunea USR-PLUS este un pas înainte tocmai pentru că am observat câte obstacole și câte piedici au încercat cei din clasa politică veche să ne pună în permanență. În final, de ce se tem nu vor scăpa.

Dacian Cioloș:
PNL-Leaks 3 | Cum a sabotat PNL candidatura lui Dan Barna la prezidențialele din 2019. Cioloș: “De ce se tem nu vor scăpa!“
Dan Barna și Dacian Cioloș | Foto: Agerpres

Totul pentru președinte, totul pentru victorie

Pentru a-și atinge obiectivul de a scoate USR din cărți în turul I al alegerilor prezidențiale, PNL a făcut tot posibilul să se asigure că va vota cât mai multă lume. Pe 8 noiembrie, Ștefan Ilie, președintele PNL Tulcea, îndemna primarii partidului să scoată al vot “persoanele cu nevoi speciale”.

“08.11.2019, 11.20 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Stimați colegi,
Rog mobilizare maximă pentru alegeri. Vă rog să încurajați fiecare cetățean să participe la vot și să sprijiniți persoanele care au nevoi speciale în a se deplasa la vot. 
Rog primarii, viceprimarii și consilierii locali să facă un efort personal și să ofere un suc, o apă sau un sandviș colegilor noștri din secțiile de votare. Este un gest firesc pe care ni-l permitem cu toții!
Voi păstra legatura cu toți dintre dumneavoastră pe whatsapp și telefonic de cate ori va fi cazul. 
Succes!
Ștefan ILIE, 
Președintele PNL Tulcea,
Primarul Comunei Luncavița”.

PNL-Leaks 3 | Cum a sabotat PNL candidatura lui Dan Barna la prezidențialele din 2019. Cioloș: “De ce se tem nu vor scăpa!“
Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea

Bani promiși de la guvern pentru realegerea președintelui

Turul I odată rezolvat, cu un candidat formal în turul al II-lea, PNL nu a vrut să riște nimic. Având guvern propriu de pe 4 noiembrie, PNL și-a anunțat primarii că se deblochează fonduri guvernamentale, de urgență, dar că este nevoie de mobilizare exemplară.

“14.11.2019, 11.21 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Se vor plăti banii din PNDL, se vor rambursa banii din TVA. Mobilizare la vot în localitățile conduse de primarii PNL pentru prioritate la rambursare.
15.11.2019, 7.43 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Dragi prieteni liberali.
Fac un apel deosebit de important pentru mobilizarea fiecăruia dintre noi pentru turul al doilea de duminică 24 noiembrie 2019.
Fiecare primar, viceprimar și consilier, adică fiecare ales local, trebuie începând de azi, să se asigure că vorbește cu fiecare cunoscut, vecin, prieten și chiar dușman să se prezinte la vot. 
Trebuie să avem o prezență mult mai mare ca la primul tur, trebuie să obținem un rezultat foarte bun pentru candidatul nostru și foarte prost pentru PSD. 
În felul acesta îi vom descuraja și vom avea mari șanse pentru alegerile locale din 7 iunie 2020”.

“Urgent trimiteți la Ministerul de Finanțe”

Statul devine, practic, o formă, de a ajuta alegerea candidatului al cărui partid e la guvernare. Pe 20 noiembrie, cu 4 zile înainte de turul al II-lea, se supralicitează:
“20.11.2019, 13.40 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Colegi, o informare pentru toți urgentă, în trei puncte:
– dacă aveți nevoie de cheltuieli de funcționare, urgent trimiteți la Ministerul de Finanțe;
– toate facturile PNDL vor fi achitate;
– dacă aveți SF pentru Gaz metan și nu aveti aprobată finanțare, vă rog să imi transmiteți urgent pentru a face o listă și a o trimite la MDRAP”.

Accentul pe diaspora

Cu o zi înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale vine apelul de mobilizare generală, inclusiv pentru mobilizarea diasporei:

“23.11.2019, 17.35 Ștefan Ilie (primar comuna Luncavița, președintele organizației județene PNL Tulcea): Stimați colegi, maine avem finala alegerilor prezidențiale pe care trebuie să o câștigăm categoric!
Ne vom mobiliza în patru direcții importante:
1. Vom îndruma fiecare cetățean să participe la vot!
2. Vom fi foarte atenți la urnele mobile, la documentele care stau în spatele cererii, iar reprezentantul nostru va participa în delegația de pe teren, mai ales acolo unde sunt suspect de multe cereri!
3. Vom transmite cetățenilor să trimită mesaje rudelor din Diasporă pentru a participa la vot;
4. Vom transmite celor din Diasporă să roage colegii români de acolo sa isi sune rudele de acasă pentru a vota!

Vă doresc succes si să dea Dumnezeu ca la sfârșitul zilei de mâine să fim cu toții fericiți de o victorie istorică!
Ștefan ILIE”.

Discuțiile “omenești” care ne-au distrus societatea

Conversațiile membrilor PNL din grupul de WhatsApp “Primari PNL 2020“ (devenit ulterior “Primari PNL #SEPOATE!“) se întind pe 91 de pagini. Ele încep în 13 septembrie 2019, la ora 17.17 și, când am intrat în posesia lor, se opriseră la ora 10.58, în ziua de 7 august 2020.

Aceste discuții merită studiate în amănunt, pentru că descriu o Românie oricum altfel decât “normală“.

Sunt multiple discuții interesante, omenești, nu între “monștri”, ci între cei care conduc un județ, discuții care formează o radiografie cruntă a modului în care “partidele vechi“, așa cum le numește Dacian Cioloș, înțeleg să facă politică la 31 de ani după revoluția din 1989. Am încercat să extragem esențialul, considerând că interesul public impune ca cetățenii să fie informați cât mai complet.

Nu suntem procurori, judecători, instanțe divine, nu dăm verdicte. Ca ziariști, ne-am făcut treaba. Mai departe…

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE
FANATIK.RO
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI