Subiectul va fi discutat luni într-o ședință restrânsă a conducerii PNL, notează aceeași publicație.
Liberalul clujean a declarat pentru G4Media că în această situație este vorba despre interesele PNL.
„Până la urmă nu e vorba de mine ca persoană, ci de partid. Așadar, partidul trebuie să gestioneze această problemă”, a spus Mircea Abrudean.
Într-un mesaj publicat duminică seară pe Facebook, deputatul PNL Pavel Popescu afirmă că „refuzul PSD de a-l numi pe (…) Mircea Abrudean în poziția de secretar general al Guvernului reprezintă o încălcare gravă a protocolului dintre partidele noastre”.
„În condițiile în care un ministru falimentar ca dl Câciu a putut fi «reciclat» în portofoliul Fondurilor Europene după ce a îngropat Finanțele României, Mircea Abrudean, un profesionist, trebuie numit urgent în funcția de secretar general al acestui guvern”, a mai precizat Popescu, cerându-i liderului PSD, Marcel Ciolacu, să semneze numirea lui Abrudean luni dimineață.
Alte nemulțumiri ale liberalilor au legătură cu adoptarea unei ordonanțe prin care vicepremierul Marian Neacșu primește atribuții sporite în secretariatul Guvernului și la Ministerul Finanțelor, mai notează sursa citată.
Neînțelegerile dintre PNL și PSD vin la mai puțin de o săptămână de la rotativa guvernamentală. Cabinetul condus de Marcel Ciolacu a fost învestit joi, 15 iunie, cu 290 de voturi, având nevoie de 234 de voturi favorabile pentru a trece de Parlament. În aceeași zi, membrii Guvernului au depus jurământul la Palatul Cotroceni.
Foto: facebook.com/mircea.abrudean.7
valsav • 19.06.2023, 15:27
Premierul procedează corect,avizul ar trebui sa fie obligatoriu pt toți demnitarii...miniștrii,secretari de stat,autorități de reglementare.....inclusiv listele de la alegeri.De 30 de ani se perinda prin ministru tot felul de trădători și infractori dovediți sa încă nedovediti
nasty1 • 19.06.2023, 10:38
E o mica disputa pe ciolan, nimic deosebit pentru PSD si PNL, o sa tot continue "rocada" asta si micile certuri mimate pana la alegeri, pentru pacalirea propriului electorat. Se impaca ei cand e vorba despre praduit tara. E interesant ca se cearta pe faptul ca "nu le-a numit omul" (de asta or fi ajuns la putere?), dar nu se cearta ca nu au fost desfiintate pensiile speciale, ca nu se face nicio reforma, ca sunt angajati in permanenta la stat mii si mii de politruci incompetenti de la PSD si PNL, ca nu se indeplinesc jaloanele PNRR si Romania pierde miliarde de euro (bani care oricum nu prea puteau fi furati) etc.