„Am luat decizia de a formula plângere penală împotriva ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, şi împotriva celor care au fost implicaţi în organizarea votului în diaspora. Este revoltător, strigător la cer, cum sunt umiliţi românii, fraţii noştri din diaspora. Este revoltător că, după ceea ce s-a întâmplat în 2014, Guvernul şi MAE au premeditat să împiedice exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora. Toată lumea ştia că există o intenţie de prezenţă la vot masivă în toate ţările în care sunt români plecaţi la muncă în străinătate, în care sunt comunităţi de români. MAE a refuzat practic orice solicitare de creştere a numărului de secţii de votare. Chiar şi în condiţiile în care s-a mărit puţin numărul de secţii, nu a existat niciun fel de preocupare pentru a fluidiza derularea procedurii de vot”, a afirmat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a spus că a cerut echipei de jurişti a PNL să pregătească plângerea penală, care urmează să fie depusă în cursul zilei de luni.

„Numărul de cabine de vot a fost menţinut în mod deliberat foarte mic, astfel încât să se reducă la maximum numărul cetăţenilor români din diaspora care pot să îşi exercite votul. Cozile din aproape toate oraşele importante europene în care există secţii de vot arată cum Guvernul îşi bate joc de cetăţenii săi, arată cum este împiedicată exercitarea dreptului de vot, un drept fundamental al românilor la alegerile europarlamentare şi la referendumul convocat de preşedintele României”, a afirmat el.

Liderul PNL a mai spus că a instruit toţi delegaţii partidului din secţiile de votare să intervină pe lângă preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare să facă tot ce este posibil pentru fluidizarea derulării procedurii de vot, astfel încât să se permită oricărui român care vrea să voteze să îşi exercite aceste drept fundamental.

„Ruşinos, penibil, revoltător! Frica celor care guvernează de români este de neacceptat, iar împiedicarea exercitării dreptului de vot constituie una dintre cele mai grave infracţiuni”, a mai susţinut preşedintele PNL.

Mii de români care doresc să își exprime dreptul la vot în cadrul alegerilor europarlamentare 2019 au mers încă de la deschidere la secțiile de votare din principalele orașe din Europa, pentru a fi siguri că apucă să voteze. La multe secții de votare, oamenii stau la cozi, în unele orașe acestea întinzându-se pe zeci de metri.


Citeşte şi:

Alegeri europarlamentare 2019 în România | Tot ce trebuie să știi despre cum se poate vota pe 26 mai

 
 

Urmărește-ne pe Google News