„În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL este membru al Partidului Popular European, cea mai puternică formaţiune politică europeană, familia politică ce are cea mai mare reprezentare în Parlament şi deţine principalele funcţii la nivel european: preşedinţia Comisiei Europene, preşedinţia Parlamentului European şi preşedinţia Consiliului European. Noi vom participa pe liste proprii, suntem forţa de dreapta din România care va participa la un nou succes al PPE la nivel european, pentru a putea continua reformele serioase care au fost începute în timpul actualei preşedinţii şi care, de altfel, au dus la o perioadă de patru-cinci ani de creştere economică continuă în aproape toate ţările europene. PNL va participa la alegerile europarlamentare pe propriile picioare, cu obiectivul foarte clar de a asigura reprezentarea României la nivelul Uniunii Europene, pentru că, din păcate, astăzi, alături de preşedintele României” a transmis Orban, duminică, la Parlament.

El a menționat că PNL este singura forţa politică ce este ascultată, respectată şi care are capacitatea de a influenţa deciziile în favoarea românilor la nivelul european”.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac anunța, sâmbătă, că a fost mandatat de partid să demareze discuţii cu PNL şi USR pentru a crea un pol politic anti-PSD.

Tomac menționa că un următor pas ar putea fi stabilirea unei liste comune a Opoziţiei la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Citește și: CExN PSD a decis: Alegeri în 11 filiale județene, inclusiv la PSD București, unde lider e Gabriela Firea (surse)

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News