Scandalul retragerii trupelor din Iark continua. Liberalii nu renunta si incearca sa impresioneze prin forta poporului. Majoritatea romanilor continua sa sustina revenirea militarilor nostri in tara.
Potrivit unui sondaj dat publicitatii ieri de Biroul de Cercetari Sociale, peste 60 la suta din romani considera ca mentinerea trupelor in Irak este nefolositoare pentru Romania. Doar 23 la suta sunt de acord cu prezenta militarilor nostri in Irak, in timp ce 15 la suta nu se pot exprima.
De aceea, liberalii vor iesi in strada pentru a strange semnaturi in ideea declansarii unui referendum. “Un vot popular, privind retragerea sau nu a militarilor romani din Irak, ar putea, in ultima instanta, sa exonereze de anumite angajamente personale anumiti politicieni romani”, a explicat deputatul liberal Ovidiu Silaghi.
Ministrul apararii cere demisia liberalilor „tradatori”
La nivel inalt, insa, scandalul in Alianta continua. Ieri, liberalii si-au scos la inaintare trei dintre oponentii cei mai de seama ai Cotroceniului. Ministrul apararii, Teodor Atanasiu (foto), primul iesit la rampa, a cerut demisia consilierului prezidential Sergiu Medar.
“M-am ingrozit vazandu-l pe domnul Medar pe diferite posturi de televiziune divulgand informatii secrete (…). Avem o mare problema privind credibilitatea sistemului de informatii din Romania”, a spus Atanasiu. Informatiile secrete la care s-a referit ministrul liberal erau, in fapt, telegramele pe care acesta le-a trimis atasatilor militari de la ambasade, prin care erau informati de intentia PNL de a retrage trupele romane din Irak.
Atanasiu a cerut si demisia colegilor sai, Razvan Ungureanu si Sebastian Vladescu. In ceea ce-l priveste, Atanasiu nu are de gand sa demisioneze: “Nu am nici un motiv sa-mi dau demisia pentru o propunere justificata pe care am facut-o CSAT”.
Alti doi liberali, Teodor Melescanu si Ludovic Orban, si-au sustinut premierul si pe ministrul apararii. Orban l-a taxat pe Ungureanu cu o ironie fina, facand o paralela cu cazul Babiuc, care, dupa ce a pierdut sprijinul partidului sau, a mai ramas in functie gratie sprijinului prezidential.