Măsura, sprijinită de Poliția Rutieră, are ca principal scop pregătirea acestui pod pentru circulația din sezonul estival, în condiții de siguranță și într-un termen cât mai scurt.

„Închiderea totală a traficului pe pod este necesară în această perioadă pentru tensionarea finală a cablurilor (înlocuite în perioada septembrie-decembrie 2016), demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central și montarea elementelor rosturilor de dilatație ale podului”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Compania mai precizează atâta timp cât podul de la Agigea va fi închis, Canalul Dunăre-Marea Neagră va putea fi traversat în condiții optime pe noul pod (Podul Apolodor), pod ce este situat la o distanță de 2,8 km.

Totodată, CNAIR propune o rută alternativă pentru evitarea blocajelor în trafic, respectiv: nodul rutier A4 ( intersecție cu DN 39, Agigea) — A4 ( intrare port Constanța Sud ) — podul nou peste Canalul Dunăre — Marea Neagră — bretea acces la DN 39A—DN 39A—DN 39 (Eforie Nord — Agigea).

Potrivit sursei citate, după redeschiderea podului, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricții de circulație, pe întreaga durată a sezonului estival. În cazul în care vremea va fi favorabilă (fără vânt puternic) și va permite finalizarea lucrărilor într-un termen mai scurt, podul de la Agigea poate fi redeschis mai devreme, iar CNAIR S.A. va aduce imediat la cunoștința publicului noua situație, se precizează în comunicat.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

CNAIR susține că până la această oră hidroizolația a fost finalizată, toate cele patru benzi de circulație putând fi utilizate începând cu 5 mai 2017.

„Demontarea ancorajului (inel cu o greutate de aproximativ 90 de tone), presupune măsuri speciale. Operațiunea va fi efectuată cu ajutorul a două macarale cu o capacitate de 400 tone fiecare, utilaje care nu pot acționa în condiții de vânt puternic. În vederea evitării unor accidente care ar putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a participanților la trafic, podul de la Agigea trebuie închis în totalitate, în perioada efectuării acestor manevre. Pentru tensionarea finală a cablurilor sunt necesare operațiuni de nivelment al podului ( stabilirea poziției inițiale a tablierului podului) și teste pentru măsurarea forțelor din fiecare cablu”, mai spune CNAIR.

Citește și: Podul de la Agigea nu va fi gata nici de 1 mai

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret. Primele imagini cu locul de veci al milionarului
FANATIK.RO
Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret. Primele imagini cu locul de veci al milionarului
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat în această dimineață
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat în această dimineață
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI