Acum, membrii comunității Huinchiri din regiunea Cusco din Peru au început să reconstruiască podul suspendat, în lungime de 30 de metri, folosind metode tradiționale de țesut utilizate încă din perioada incașilor.
Echipele de muncitori au început să lucreze de pe ambele părți ale râpei folosind pentru echilibru frânghii uriașe care au fost întinse deasupra râului. Astfel, punând în loc frânghii mai mici ca bariere între cablurile balustradei și podeaua pasarelei, ei au avansat spre centru râului care îi separă.
„Anul trecut, din cauza pandemiei, nu a fost întărit. Din acest motiv, la începutul anului, s-a prăbușit”, a declarat guvernatorul regional din Cusco, Jean Paul Benavente, pentru The Guardian.
„Acum oferim un răspuns la pandemie în sine. Din adâncurile identității peruviene, acest pod este întins peste bazinul Apurimac și putem spune lumii că îl reparăm încetul cu încetul”, a completat guvernatorul.
În 2013, UNESCO a recunoscut îndemânarea și tradițiile asociate cu reconstrucția podului Qeswachaka drept parte a Patrimoniului cultural imaterial al umanității.
„Este istorie. Mai mult de 500 de ani de paradox al timpului. Qeswachaka, podul viu al incașilor, este o exprimare și o manifestare culturală”, a adăugat Benavente.
Guvernatorul a numit munca acelora care reconstruiesc podul drept mai mult o reconectare a localităților prin intermediului podului, ci o reconectare a tradițiilor și a culturii.